De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înștiințat cu privire la formularea acestei cereri.
Declarație de avere cu probleme
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, în septembrie 2016, că va verifica declaraţiile de avere ale lui Victor Vlad Grigorescu, ministrul Energiei, descoperind unele neclarităţi.
Grigorescu menționa atunci că a trecut încă de la început în declaraţiile sale personale de avere o tranzacţie începută la data de 1 aprilie 2014 şi finalizată la data de 31 martie 2015.
Ministrul susţinea că obiectul tranzacţiei menţionate este o platformă online dedicată analizei pe surse deschise a politicilor comerciale comune a Uniunii Europene prin care se agregau datele vizând aceste politici, inclusiv date statistice oferite de Eurostat.
„Am acceptat o ofertă de a ceda folosinţa acestei platforme timp de un an contra sumei de 792.000 lei, impozabili, care se regăseşte în declaraţia mea de avere, cu opţiunea ca la finalul contractului să pot dezvolta un proiect de anvergură. O altă tranzacţie nu a mai avut loc. Domeniul online pe care a funcţionat platforma este înregistrat pe numele meu personal, iar tranzacţia a fost făcut de asemenea în nume personal, motiv pentru care ea şi figurează ca atare în declaraţiile de avere”, afirma Grigorescu.
În declaraţia de avere semnată pe 17 decembrie 2015, la scurt timp după numirea în funcţia de ministru al Energiei, Victor Grigorescu arăta că a încasat 568.050, fără a preciza dacă este vorba de lei sau euro, din cedarea folosinţei, fără să ofere alte amănunte legate de bunuri şi sursa venitului.
În 14 iunie 2016, Victor Grigorescu a completat o nouă declaraţie de avere, obligatorie pentru anul fiscal 2015.
În declaraţia din iunie, ministrul Energiei a menţionat că a cedat folosinţa unui bun mobil către o societate offshore, în perioada 15 ianuarie- 15 aprilie 2015, pentru suma de 237.500 lei (peste 50.000 euro).