Carmen Tănase a făcut dezvăluiri de suflet despre cel care i-a fost partener de viață. Actrița a fost căsătorită cu Victor Parhon, care a murit în urma unui cancer pulmonar.
Carmen Tănase este una dintre cele mai apreciate actrițe din România. De-a lungul anilor, acesta și-a cucerit publicul cu rolurile din filme, teatru și televiziune. În plan personal, Carmen Tănase a fost căsătorită cu Victor Parhon, în perioada 1989-2000.
Invitată la podcast-ul prezentatorului de televiziune Cătălin Măruță, Carmen Tănase a făcut dezvăluiri despre cel care i-a fost soț și cu care a avut o relație cu totul specială.
”Aveam 39 de ani când l-am pierdut, spre 40, așa. Când am împlinit 40 de ani, nu mai era. Nu mi-am propus să nu-mi mai refac viața, însă eu m-am și căsătorit foarte greu. Am spus foarte greu «Da», pentru că nu am considerat niciodată că un act legiferează într-adevăr o legătură strânsă între doi oameni, dar așa erau vremurile atunci. Eram la Teatrul Național din Iași când l-am cunoscut pe Țucu și a venit familia cu tot felul de motive: «Hai să o facem!», că tot făcusem copilul. Aveam 29 de ani când m-am măritat și am făcut copilul fără să fiu căsătorită, la 28 de ani. Ne-am căsătorit când Tudor avea câteva luni. Eu nu i-am spus «Da» nici la Starea Civilă, i-am spus «Bineînțeles»”, a povestit Carmen Tănase, potrivit spynews.ro.
Între Carmen Tănase și partenerul său de viață a fost o diferență de vârstă de 17 ani. Actrița a explicat că oamenii nu au crezut, la început, în relația cu partenerul său de viață.
”A fost o poveste foarte frumoasă. El era mult mai mare decât mine, cu 17 ani. Oamenii nu credeau în relația asta, în legătura asta, ba chiar mi-am auzit vorbe, pentru că el era critic de teatru și ziceau că m-am căsătorit din interes. Dimpotrivă, a fost pe invers, pentru că el era un tip foarte obiectiv… Nu era dur, dar era cinstit în meseria lui. Nu conta că era prieten cu actorul respectiv, nu făcea compromisuri. Și eu mi-am luat-o de la oameni. Unii colegi de teatru s-au supărat pe mine. Pentru că a fost un tip foarte cinstit, după ce s-a căsătorit cu mine, nu a mai scris despre mine niciodată. O singură excepție a fost, despre un spectacol, care l-a dărâmat efectiv”, a spus actrița.
”A murit de cancer pulmonar. Fuma enorm, pentru că el scria noaptea. Deci, la el, o cronică era muncită. Nu ca acum, când se scrie pe un colț de masă ceva despre un spectacol. El nu pleca niciodată de acasă la un spectacol fără să citească încă o dată piesa pe care o vede, deși era tobă de carte. Oricât de obosit era, pac, lua piesa și o citea”, a mai spus Carmen Tănase.