Prima pagină » Știri politice » VIDEO | Ciolacu: Ne mai trebuie încă 20 de voturi din actualul arc guvernamental, ca moţiunea să treacă

VIDEO | Ciolacu: Ne mai trebuie încă 20 de voturi din actualul arc guvernamental, ca moţiunea să treacă

Marcel Ciolacu a anunţat luni sera la TVR 1, că la dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură de marţi vor fi prezenţi toţi parlamentarii PSD și de asemenea toți membrii AUR, dar pentru ca moţiunea să fie adoptată ar mai fi nevoie de 20 de voturi din arcul guvernamental.

„PSD va fi prezent în integralitate mâine a moţiunea de cenzură. Era un singur parlamentar care are o boală incurabilă şi era sub tratament, dar vine la această moţiune. Am înţeles că tot grupul AUR este prezent. Am discutat cu ei, nu avem un proiect politic, au anunţat public că vor vota moţiunea. Parlamentarii neafiliaţi au anunţat, presupun că vor fi voturi şi din grupul minorităţilor. Ar trebui 20 de voturi să vină şi din actualul arc guvernamental ca moţiunea să treacă”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni la TVR 1.

Citește și: Marcel Ciolacu, lecție de aritmetică pentru Ludovic Orban: ”17 e mai mare decât 16, să termine dracului cu porcăriile lui” (VIDEO)

Ciolacu a mai afirmat că membrii USR PLUS vor fi prezenți dar nu vor vota moțiunea de cenzură, ceea ce „este un instrument de şantaj de la Cîţu şi de negociere”.

„Vom afla peste 2 sau 3 zile ce au negociat azi. Când vedeţi vreo numire făcută. Eu, dacă aş fi în locul lui Orban, aş face un act de patriotism şi aş îndemna colegii să voteze această moţiune”, a conchis Ciolacu.

Autor

Citește și