Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi seară la Digi24, că este nevoie de o durată mai lungă de şcoală pentru recuperarea pierderilor provocate de pandemie, astfel încât este nevoie de o dezbatere cu privire la ideea micșorării vacanței de vara.
„Cu vacanţa de vară am întotdeauna cele mai bune gânduri, mie îmi place vacanţa, mi-a plăcut când am fost elev, dar sunt conştient că este nevoie de o durată mai mare de cursuri, de şcoală. Până la finalul anului 2021 trebuie să ştim structura anului 2022 – 2023, deci cu 9 luni înainte ar fi corect să ştim”, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi seară la Digi 24.
”Trebuie să știm până în această toamnă. Până la finalul anului 2021, trebuie să știm structura anului 2022, anului 2023, deci nu nouă luni înainte ar fi corect să știm. E mai greu să micşorezi şi celelalte vacanţe pentru că sunt puncte fixe, sărbătorile pascale, sărbătorile de iarnă. Focusul va fi pe vacanţa de vară, dar rezultatul trebuie să fie cel acceptat de profesori, împreună cu elevii, cu părinţii, stând la masă, aducând argumente. În primul rând, nevoia de recuperare a pierderilor pe care, trebuie să o recunoaştem cu toţii”, a precizat ministrul.
Ministrul afirmă că este conștient de rezistență pe care, atât elevii cât și profesorii o vor manifestă în ceea ce privește subiectul reducerii vacanțelor și cataloghează acest aspect ca pe o rezistență „maximă” din partea acestora. Totodată, o mare influență o pot avea și părinții dar și operatorii din turism, dar Cîmpeanu susține că „ în școală trebuie să primeze interesul elevilor”.