Un bărbat a fost atacat de urs în comuna Tulgheş, chiar lângă locuința sa. Bărbatul ieșise să culeagă niște ciuperci. Bărbatul este conştient, dar rănit la faţă, la o mână şi la un picior. La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și un echipaj de la ambulantă.
ISU Harghita informează că bărbatul este conştient şi prezintă răni la nivelul feţei, mâinii drepte şi a piciorului stâng. Victima a fost preluată de echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi primeşte îngrijiri medicale.
Biroul de presă al ISU a mai precizat că a fost alertat elicopterul SMURD de la Târgu Mureş, care va ajunge în localitate în aproximativ 30 minute, urmând să aterizeze pe terenul de sport din Tulgheş.
”Fiind o familie de vânători, fiul a luat arma din rastel și a tras două focuri pentru a-și scoate tatăl din ghearele ursului”, a declarat primarul din Tulgheș la Digi 24.
Peter Szilard, managerul serviciului de ambulanță Harghita, a precizat că ”starea pacientului este gravă, cu hemoragie masivă”.
Ministrul Mediului, Taczos Barna, a anunțat la mijlocul lunii iunie că o ordonanță care vizează împușcarea urșilor agresivi în maxim 24 de ore de la sesizarea unei probleme va ajunge pe masa guvernului cel mai probabil în luna iulie.
Premierul Florin Cîţu a declarat marţi la Digi24, referitor la găsirea unor soluţii, astfel încât urşii să nu mai reprezinte un pericol pentru om în zone locuite, iar împuşcarea ursilor agresivi ar putea fi făcută, doar dacă au fost încercate toate celelalte alternative.
Întrebat dacă este de acord cu împuşcarea urşilor agresivi, aşa cum a propus ministrul Mediului, premierul a declarat că autorităţile trebuie să fie foarte atente la modul de comunicare şi la ceea ce vor să facă.
„Aici trebuie să fim foarte atenţi cum comunicăm acest lucru şi ce vrem să facem. Pe de o parte, avem aceste comunităţi care au această problemă, trebuie să găsim o soluţie astfel încât să limităm această interacţiune dintre om şi urs, (…) dar cred că trebuie să fie pe etape. (…) Aceasta ar trebui să fie etapa finală, dacă nu există nici o altă alternativă, după ce am explorat toate celelalte alternative”, a subliniat prim-ministrul, Florin Cîțu, marți seara.