O mașină parcată în fața unei vile din localitatea timișeană Giarmata a fost incendiată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, momentul fiind surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Potrivit Pressalert.ro, mașina distrusă aparține unui luptător de kickbox din Timișoara, Alin Văcăreanu, care nu a putut fi contactat până acum de către redactorii publicației, pentru a relata ce s-a întâmplat.
În imagini se poate vedea cum o mașină oprește în fața casei respective, iar din ea coboară un individ care stropește mașina parcată a sportivului cu un lichid inflamabil, în timp ce complicele său întoarce mașina cu care au venit, pentru a se putea face nevăzuți cât mai repede după comiterea faptei.
Suspectul dă foc și apoi fuge, iar proprietarul mașinii apare în câteva secunde, pentru a vedea ce s-a întâmplat, dar . autorii erau deja departe. Acesta se întoarce în casă pentru a lua un extinctor cu care încearcă să stingă flăcările.
La fața locului s-au deplasat pompierii, pentru a stinge flăcările, dar și polițiștii, care au deschis o anchetă.
Potrivit presei locale, sportivul s-ar fi aflat la un eveniment privat, în timpul incidentului, iar mașina sa era parcată în fața unei vile închiriate pentru acest moment.
FOTO & VIDEO: Pressalert.ro