VIDEO | Raed Arafat anunță noi măsuri de relaxare. Câte persoane au voie la spectacole în aer liber

Publicat: 08/07/2021, 14:54
Actualizat: 08/07/2021, 17:18

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a informat joi, 8 iulie, că în HG privind prelungirea stării de alertă au fost introduse o serie de modificări importante. Printre acestea, și posibilitatea participării a 1.000 de persoane, pe scaune, la activităţi cultural-artistice desfăşurate în aer liber.

Totodată, s-a decis diminuarea spaţiului care trebuie asigurat pentru participanţii la evenimente private.

Ce schimbare importantă au pregătit autoritățile

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, secretarul de stat a afirmat că una dintre cele mai importante modificări vizează creşterea de la 90 la 180 de zile a perioadei pentru care sunt aplicabile exceptările de la măsurile de prevenire şi control al răspândirii Covid-19 pentru persoanele care au trecut prin boală. „Poate cea mai importantă modificare este a celor care au trecut prin boală. Până acum, noi am mers ca între 14 – 90 de zile. Urmează să fie modificat în 14 – 180 de zile, tocmai să vină în concordanţă cu ordonanţa de urgenţă privind certificatul digital şi abordarea europeană”, a spus Raed Arafat.

Potrivit secretarului MAI, la spectacole se va permite prezenţa a până la 1.000 de persoane pe scaune: „La organizarea şi desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură în aer liber se permite până la 1.000 de persoane pe scaune”. În ceea ce privește evenimentele private de genul nunți și botezuri, se reduce „suprafaţa pe persoană de la patru la doi metri pătraţi, ca să fie toate la fel”.

La organizarea de evenimente private aferente meselor festive, din nou, doi metri în loc de patru. La locurile de joacă pentru copii nu se va mai solicita ca însoţitorii să fie vaccinaţi. Plus, la exterior la restaurante nu mai este regula de şase persoane la masă, se elimină, din momentul în care este eliminată şi în interior” – Raed Arafat, şeful DSU.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale BEC prezidențiale 2024 în țară și în Diaspora. Călin Georgescu, pe primul loc....
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Se schimbă permisele, cu examen auto susținut din nou obligatoriu. Ce șoferi îl vor da
Vești proaste pentru Craciun. Probleme cu carnea de porc
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...