Un șofer băut a provocat un accident grav. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite

Un șofer băut a provocat un accident grav. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite
Publicat: 10/07/2021, 15:19

Un șofer care s-a urcat băut la volan a provocat un accident cumplit. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Mașina pe care o conducea a plonjat într-un şanţ.

Accidentul a avut loc pe DN 55, între localităţile Sadova şi Căciulăteşti.

Șoferul, un bărbat de 34 de ani, din Dobreşti, conducea un autoturism și s-a răsturnat într-un şanţ. Acesta și alte trei persoane au fost transportate la spital, fiind conştienţi şi cooperanţi.

Din nefericire, un alt bărbat (45 de ani), care se afla în spate în autoturism, a murit.

La fața locului au fost trimise următoarele forțe: un echipaj de prim ajutor medical din cadrul Gărzii de Interventie Bechet, o Autospecială de transport personal și victime multiple din cadrul Detasamentului 1 Pompieri Craiova și un echipaj SAJ.

Şoferul a fost testat cu aparatul alcotest, care a indicat, potrivit IPJ Dolj, o concentraţie de 0,34 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Noua taxă pentru șoferi în România. Se plătește obligatoriu din 2024. O achiți timp de...
Ceaușescu a construit ilegal Casa Poporului. Mărturiile fostului arhitect-șef al Bucureștiului
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O nouă descoperire contribuie la povestea migrației umane antice