Preşedintele PNL Sector 2, Monica Anisie, fost ministru al Educaţiei, a transmis, sâmbătă, un mesaj colegilor de partid în care le cere să înceteze luptele interne. „În lupta internă din PNL nu există învingători şi învinşi”, afirmă Anisie.
Aceasta a dăugat că „victimizarea şi abordarea emoţională nu sunt compatibile cu statutul unui lider adevărat şi demn de respect”. Citește mai mult…
Olanda a înregistrat 10.345 de cazuri noi de COVID în decursul ultimelor 24 de ore, ceea ce reprezintă o creștere de 10 ori față de situația de sâmbăta trecută. Ca urmare a acestei evoluții alarmante a situației epidemiologice, parlamentul țării îşi întrerupe vacanţa abia începută şi va fi convocat miercuri într-o sesiune extraordinară, transmite agenţia DPA. Citește mai mult…
Universitatea Craiova a câștigat Supercupa României. Oltenii s-au impus la loviturile de departajare, acolo unde italianul Mirko Pigliacelli a fost eroul „juveților”, apărând două dintre penalty-urile bătute de campionii de la CFR Cluj. Citește mai mult…
Nuclearelectrica, compania care operează Centrala Nucleară din Cernavodă, a anunţat, sâmbătă seară, că reactorul 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, ca urmare a apariţiei unei disfunctionalităţi. Problema a apărut în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, se arată într-un comunicat al companiei. Citește mai mult…
Comisia Electorală Centrală (CEC) din Republica Moldova a anunţat sâmbătă, 10 iulie, că a acreditat 30 de experţi electorali internaţionali. Experții sunt din partea a 10 autorităţi electorale străine și au venit la Chișinău pentru monitorizarea alegerilor parlamentare anticipate de duminică. Citește mai mult…
După ce au „cucerit” stațiunile montane, urșii încep să dea târcoale și drumurilor intens circulate. Iar Transfăgărășanul pare să le fi captat atenția. Astfel, în acest weekend, mai mulți ursi au fost văzuți de turiști pe una dintre cele mai spectaculoase șosele din România. Citește mai mult…
În ultimele 24 de ore au fost administrate 25.323 de doze de vaccin, dintre care 14.735 ca prima doză și 10.588 ca doza a doua, a anunțat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19. CNCAV mai arată că din cele 15.735 de oprime doze, 6.801 au fost vaccinuri Johnson&Johnson care se administrează în doză unică. Citește mai mult…
Federația Engleză de Fotbal a primit o amendă în valoare de 30.000 de euro din partea UEFA ca urmare a incidentelor provocate de suporterii săi în timpul partidei cu Danemarca din semifinalele EURO 2020. Citește mai mult…