România a înregistrat în ultimele 24 de ore 39 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, față de raportarea anterioară, au fost înregistrate 2 noi decese. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.
În total, în secțiile de Terapie Intensivă din întreaga țară sunt internate 55 de persoane cu forme severe ale bolii.
În intervalul 11.07.2021 (10:00) – 12.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 2 decese (2 bărbați), a unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Bacău și Satu Mare.
Decesele au fost înregistrate la categoria de vârstă peste 80 de ani, iar pacienții au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 290. Dintre acestea, 55 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.477.763 de teste RT-PCR și 1.589.829 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.032 de teste RT-PCR (1.801 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.231 la cerere) și 7.259 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 1.990 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 621 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.380 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 39 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2 (COVID–19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
1. | Alba | 21275 | 0 | 0,01 |
2. | Arad | 23681 | 1 | 0,02 |
3. | Argeș | 27474 | 1 | 0,04 |
4. | Bacău | 26093 | 0 | 0,02 |
5. | Bihor | 29286 | 0 | 0 |
6. | Bistrița-Năsăud | 11882 | -1** | 0,03 |
7. | Botoșani | 14192 | 1 | 0,01 |
8. | Brașov | 43688 | 0 | 0,02 |
9. | Brăila | 13300 | 0 | 0,01 |
10. | Buzău | 12585 | 0 | 0,01 |
11. | Caraș-Severin | 11491 | 0 | 0,02 |
12. | Călărași | 10063 | 0 | 0 |
13. | Cluj | 57631 | 1 | 0,05 |
14. | Constanța | 42970 | 3 | 0,01 |
15. | Covasna | 8557 | 0 | 0 |
16. | Dâmbovița | 22506 | 1 | 0,01 |
17. | Dolj | 26704 | 0 | 0,03 |
18. | Galați | 27670 | 1 | 0,03 |
19. | Giurgiu | 11031 | 1 | 0,04 |
20. | Gorj | 9217 | 0 | 0,01 |
21. | Harghita | 8290 | 1 | 0,02 |
22. | Hunedoara | 22876 | 0 | 0,02 |
23. | Ialomița | 10795 | 1 | 0,01 |
24. | Iași | 42444 | 1 | 0,03 |
25. | Ilfov | 45147 | 1 | 0,05 |
26. | Maramureș | 20419 | 0 | 0,02 |
27. | Mehedinți | 8339 | 0 | 0 |
28. | Mureș | 23983 | 0 | 0,03 |
29. | Neamț | 18988 | 0 | 0,02 |
30. | Olt | 14628 | 0 | 0,02 |
31. | Prahova | 35473 | 0 | 0,08 |
32. | Satu Mare | 13016 | 1 | 0,05 |
33. | Sălaj | 10950 | 0 | 0,02 |
34. | Sibiu | 26513 | 0 | 0,02 |
35. | Suceava | 24226 | 2 | 0,01 |
36. | Teleorman | 13721 | 0 | 0,02 |
37. | Timiș | 54377 | 2 | 0,04 |
38. | Tulcea | 8442 | 1 | 0,02 |
39. | Vaslui | 15995 | 1 | 0,01 |
40. | Vâlcea | 16449 | 0 | 0,03 |
41. | Vrancea | 10693 | 0 | 0 |
42. | Mun. București | 183766 | 5 | 0,04 |
43. | Cazuri noi nealocate pe județe |
449* |
14 | |
TOTAL | 1.081.275 | 39 |
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
**Numărul total de cazuri aferent județului Bistrița-Năsăud a fost actualizat.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos, graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2 persoane au fost reconfirmate pozitiv.