Premierul Florin Cîțu a avut o întâlnire cu o delegație a Băncii Mondiale, la Palatul Victoriei. Care au fost subiectele de discuție

Premierul Florin Cîțu a avut o întâlnire cu o delegație a Băncii Mondiale, la Palatul Victoriei. Care au fost subiectele de discuție
Premierul României, Florin Cîțu / Sursa foto: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO)
Publicat: 12/07/2021, 23:50
Actualizat: 12/07/2021, 23:53

Premierul Florin Cîțu a avut o întâlnire luni, la Palatul Victoriei, cu o delegație a Băncii Mondiale condusă de Anna Bjerde, vicepreședinte pentru Europa și Asia Centrală.

În cadrul întrevederii, premierul României a prezentat reformele pe care Guvernul și le asumă: reforma pensiilor, asigurarea sustenabilității fiscale și echitate în sistemul de pensii, reforma salarizării în sistemul public – unde premierul a subliniat că trebuie întărită legătura dintre salarizare și performanță.

Totodată, acesta a mulțumit Băncii Mondiale pentru cooperare și sprijin în realizarea reformelor, mai ales cele din domeniul social: educație și sănătate.

Prim-ministrul a anunțat că în această perioadă este și ministru interimar al Finanțelor, iar din acest punct de vedere cele mai importante reforme și obiective ale sale sunt: reforma companiilor de stat, modernizarea administrației fiscale, e-Facturare, dar și Banca Națională de Dezvoltare.

Prim-ministrul a mai precizat că prin proiectele din PNRR se va pune accent pe digitalizarea sectorului public, dar și pe economia verde. Totodată, premierul a apreciat sprijinul Băncii Mondiale pentru cele două proiecte din PNRR.

„Banca Mondială a felicitat Guvernul României pentru creșterea economică așteptată în 2021, România fiind printre puținele țări în care contracția economică din 2020 ar urma să fie recuperată în 2021, în totalitate. De asemenea, delegația a felicitat România și pentru procesul de vaccinare”, se arată într-un comunicat al Guvernului României.

CITEȘTE ȘI:


Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tsunami uriaș s-ar putea produce în Marea Mediterană până în 2030. Experții au avertizat...
Celebrul Ureche a tăvălit-o pe jurnalistă! Scandal într-un club din București! Au intervenit bodyguarzii, a...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
TOP 20 sexy vedete care au arătat tot! S-au încurcat în…pantalonașii buclucași!
Până la ce vârstă ar trebui să trăiești pentru a te bucura de întreaga contribuție...
Tânăr bătut și băgat cu forța în portbagaj de cinci rude. Agresorii au altă variantă...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
Ce este Noul Front Popular, alianţa dintre socialişti, ecologişti şi comunişti ce a câştigat alegerile...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Doar șoferii cu permis de conducere CATEGORIA B au dreptul. Sunt obligați să depună un...
Xonia, victima testelor mincinoase ale Poliției. Falsul pozitiv la DrugTest i-a răvășit viața
Grasu XXL, în lacrimi pe scena de la Neversea 2024. Artistul a reușit cu greu...
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Motivul pentru care Nicki Minaj și-a anulat concertul de la Saga Festival: "Trebuie să mă...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Ce noi țări aleg turiștii din cauza încălzirii globale?
×