Prima pagină » Știri externe » Oamenii de ştiinţă americani au descoperit un super-anticorp care poate încheia pandemia. Combate mai multe tulpini ale SARS-COV-2

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit un super-anticorp care poate încheia pandemia. Combate mai multe tulpini ale SARS-COV-2

Oamenii de ştiinţă americani au descoperit un super-anticorp care poate încheia pandemia. Combate mai multe tulpini ale SARS-COV-2
Autoanticorpii identificați la persoanele bolnave de COVID-19 pot duce la o recuperare mai lungă / Sursă FOTO: Shutterstock - caracter ilustrativ

Oamenii de ştiinţă americani susțin că au descoperit un super-anticorp care poate ajuta la încheierea pandemiei, pentru că acesta combate mai multe tulpini ale SARS-COV-2, dar şi coronavirusuri care sunt înrudite cu acesta. Acest lucru ar putea să ajute la dezvoltarea unor vaccinuri și tratamente de mare amploare.

Descoperirea a fost făcută de Tyler Starr, biochimist la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle, Washington, SUA, și de colaboratorii săi. Aceştia au analizat 12 anticorpi pe care Vir Biotechnology, o companie din San Francisco, California, implicată în studiu, i-a izolat de la persoane care au fost infectate cu SARS-CoV-2 sau cu ruda sa apropiată SARS-CoV.

Anticorpii se atașează la un fragment de proteină virală care se leagă de receptorii de pe celulele umane. Multe terapii cu anticorpi pentru infecția cu SARS-CoV-2 captează același fragment de proteină, numit domeniul de legare a receptorilor, potrivit elmundo.es, citat de EVZ.ro.

Cercetătorii au compilat o listă de mii de mutații în domeniile de legare a mai multor variante ale SARS-CoV-2 și au au catalogat, de asemenea, mutații ale domeniului de legare la zeci de coronavirusuri asemănătoare SARS-CoV-2, care aparțin unui grup numit sarbecovirusuri (cele legate de sindromul respirator acut).

Apoi, au evaluat modul în care toate aceste mutații afectează capacitatea celor 12 anticorpi de a se lega de domeniul de legare.

Un singur anticorp, S2H97, a ieşit în evidenţă în fața celorlalți prin capacitatea sa de a se lega de domeniile tuturor sarbecovirusurilor testate de cercetători. S2H97, pe care autorii îl numesc un anticorp pan-sarbecovirus, a fost capabil să împiedice răspândirea unei varietăți de variante ale SARS-CoV-2 și ale altor sarbecovirusuri printre celulele cultivate în laborator.

De asemenea, a fost suficient de puternic pentru a proteja hamsterii împotriva infecției cu SARS-CoV-2.

„Acesta este cel mai tare anticorp pe care l-am descoperit”, spune biochimistul Tyler Starr.

În urma unei analize mai atente asupra structurii moleculare a S2H97, oamenii de ştiinţă au observat o porţiune anterior invizibilă și bine ascunsă din domeniul de legare, o secțiune care este dezvăluită doar atunci când domeniul pare să se lege de receptorul unei celule.

Starr subliniază că moleculele care vizează această regiune ar putea genera protecție împotriva mai multor virusuri și ar putea fi folosite într-o zi în vaccinurile împotriva pan-sarbecovirusurilor.

Ceilalți 11 anticorpi puteau viza o varietate de virusuri, dar cu cât un anticorp bloca mai eficient intrarea în celulă a celei mai vechi tulpini cunoscute de SARS-CoV-2, cu atât mai restrânsă era gama de virusuri pe care le putea ataca.

Echipa de cercetători a mai descoperit că anticorpii care puteau inactiva o gamă largă de virusuri vizau secțiuni ale domeniului de legare care tindeau să nu se schimbe pe măsură ce virusul evolua.

Aceste date identifică „caracteristicile care ar trebui să fie prioritare pentru dezvoltarea terapeutică împotriva pandemiilor actuale și a celor potențial viitoare”, se mai arată în studiu.

CITEȘTE ȘI:


 

Citește și