Un cioban, în vârstă de 29 de ani, a fost atacat de urs – duminică – în localitatea Păuleni, județul Harghita. Acesta a suferit răni grave în zona pieptului, la fața locului fiind solicitat un elicopter SMURD.
Tânărul se afla pe munte cu oile în momentul în care a fost atacat de animalul sălbatic.
Echipajul de pe elicopterul SMURD l-au preluat pe tânăr de la Lupeni și l-au dus la spital în Mureș.
Autoritățile din județele Harghita și Covasna au anunțat că locuitorii sunt terorizați de urși modificați genetic, care au început să mănânce de toate, inclusiv hrană nesănătoasă, care conține conservanți cancerigeni.
În primele șase luni ale anului, peste 200 de locuitori ai celor două județe au cerut ajutor la 112 din cauza urșilor care au ieșit din pădure și au intrat în localități.
Autorităţile locale din judeţele Covasna şi Harghita susțin că urșii au început să coboare, zilnic, după mâncare, în zonele locuite. Animalele nu se rezumă doar la răscolitul în gunoaie ci omoară animalele domestice pe care le întâlnesc, provorcând, astfel, pagube importante.
În același timp, spun reprezentanții acestor județe, urșii reprezintă un pericol și pentru oameni. Dacă pe tot parcursul anului trecut s-au înregistrat 71 de apeluri la 112 legate de prezența urșilor, anul acesta au fost deja 242 de apeluri.