Avertizare meteo. Cod portocaliu de averse torenţiale și descărcări electrice, dar nu scăpăm de căldură

Avertizare meteo. Cod portocaliu de averse torenţiale și descărcări electrice, dar nu scăpăm de căldură
Publicat: 19/07/2021, 11:33
Actualizat: 19/07/2021, 11:35

Meteorologii au emis luni mai multe avertizări de vreme extremă. Astfel, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei se anunță caniculă, iar până marţi seara vor fi în vigoare şi alerte meteo de ploi, grindină şi vijelii.

Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. În aceste regiuni disconfortul termic se va menţine accentuat, iar pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În sud-estul ţării disconfortul termic se va menţine ridicat şi pe parcursul zilei de marţi.

O avertizare Cod galben a intrat în vigoare luni la ora 10.00 şi durează până marţi la ora 10.00. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.

Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Cod portocaliu de averse torenţiale și descărcări electrice

De asemenea, meteorologii au lansat un avertisment Cod portocaliu de averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină.

În zonele de munte, în Transilvania, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei, iar spre seară şi în cursul nopţii de luni spre marţi (19/20 iulie) şi în Banat, cea mai mare parte a Olteniei şi în nord-vestul Munteniei, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35…50 l/mp şi izolat peste 60…80 l/mp.

Sunt vizate judeţele Maramureş, Sălaj, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Botoşani, Iaşi şi Bacău.

Avertizarea este valabilă până marți la ora 10.00.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Începând de marţi ora 10.00 până miercuri ora 12.00 cea mai mare parte a ţării este vizată de un Cod galben de instabilitate atmosferică.

Instabilitatea va fi mai puternică în nord, nord-est, centru şi în sud-est, precum şi în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 50…70 l/mp.

Excepţie fac judeţele Olt, Teleorman şi Dolj.

Ioana Tudorascu
Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
S-a dus mult prea devreme. O cunoscută actriță a murit la 51 de ani
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Apetitul Braziliei pentru carnea de rechin pune în pericol speciile