O valiză plină cu droguri a fost aruncată în mod intenționat dintr-un avion, însă nu a aterizat unde ar fi trebuit. Valiză a ajuns pe acoperișul unei case din Sardinia, iar zgomotul produs i-a panicat pe proprietari. Drogurile valorează peste 9 milioane de euro.
„Plouă cu cocaină în Sardinia”, a scris presa italiană. Valiza conţinea 8,5 kg cocaină.
Se pare că avionul a decolat de pe un mic aeroport din Roma și a trecut peste provincia Nuoro din nord-estul Sardiniei, înainte de a se îndrepta spre vest, până la Baratili San Pietro, în provincia Oristano, unde a dispărut de pe radar timp de aproximativ 20 de minute.
Polițiștii au spus că aeronava a dispărut din radar în minutele dinaintea căderii valizei, deoarece zbura la o altitudine foarte mică.
„Analiza GPS-ului localizat la bordul avionului a confirmat că în acele 20 de minute aeronava a efectuat mai multe ture în zona de deasupra locului unde a fost descoperită valiza”, a spus poliția.
Valiza trebuia să cadă în mâinile traficanților de droguri care așteptau la sol în Baratili San Pietro, un oraș cu aproximativ 1.200 de oameni din Sardinia. În schimb, a aterizat pe acoperișul unei case, zdrobind un panou solar.
Proprietarii au auzit un zgomot puternic și au chemat imediat poliția.
Ancheta a durat patru luni, iar poliția l-a arestat marți pe pilotul avionului, un bărbat de 28 de ani din Roma.
Poliția este încă în căutarea traficanților care ar fi trebuit să primească drogurile.