Ministerul Educației a publicat, miercuri, pe Definitivat.Edu.ro, rezultatele obținute la examenul pentru definivare în învățământ (sesiunea 2021) – înainte de contestații.
Procentul de promovare din sesiunea 2021 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este 72,90%, în creștere cu peste 3,5%, comparativ cu anul trecut (69,17%).
Rezultatele obținute de candidați au fost publicate miercuri 21 iulie, ora 10:00, de către Ministerul Educației, pe Definitivat.Edu.ro, dar și în centrele de examen. Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 5.782 de candidați cu medii între 8 și 10.
Precizăm că pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenți 8.300 de candidați (95,80%).
Dintre aceștia, 366 de candidați s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă.Lucrările a doi candidați au fost anulate în centrele de evaluare.
Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.156 de candidați au obținut note situate pe segmentul 8 – 10.
Dintre aceștia, 187 de candidaţi au fost notați cu 10, iar 701 candidați au primit note între 9,50 și 9.99. De asemenea, 3.232 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 543 de candidați.
Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrele de examen, astăzi, 21 iulie și joi, 22 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen și pe definitivat.edu.ro, în data de 28 iulie.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.
Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.