UPDATE| 380 de persoane audiate după perchezițiile DIICOT. Cum opera gruparea infracțională care a prejudiciat România și Spania cu peste 7 milioane de euro

Publicat: 21/07/2021, 16:15
Actualizat: 21/07/2021, 16:25

Percheziții de amploare desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), miercuri dimineață, în București și alte cinci județe.

UPDATE – 16:15 – Potrivit DIICOT, perchezițiile s-au desfășurat pe raza municipiului București și a județelor Olt, Vâlcea, Argeș, Caraș – Severin și Ilfov.

Grupul infracțional vizat – care a început să opereze la sfârșitul anului 2015 – era specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fraudă informatică, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și complicitate la aceste infracțiuni. ”Nucleul grupului infracțional a rămas întotdeauna același, legăturile dintre membrii principali bazându-se în principal pe încredere reciprocă”, precizează DIICOT, fiind pusă și o adresă de e-mail la dispoziția celor care consideră că au fost victime ale acestui mod de operare.

Persoanele fizice sau juridice care consideră că au fost prejudiciate prin acest mod de operare sunt rugate să se adreseze Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism prin poștă, fax sau pe adresa de e-mail: [email protected].

DIICOT

Documente bancare emise în alte state din Uniune Europeană și din Federația Rusă

Până în prezent, potrivit DIICOT, sumele de bani care au făcut obiectul mecanismului de spălare sunt estimate la peste 7 milioane de euro, iar în urma perchezițiilor efectuate au fost ridicate:

  • suma de 532.133 de lei
  • 17.000 de euro
  • aproximativ 250 de telefoane mobile
  • documente bancare emise în alte state din Uniune Europeană și din Federația Rusă
  • laptopuri, routere portabile
  • 719 cartele SIM
  • 132 de carduri bancare
  • 1 pistol cu bile fără autorizație și diverse documente privind tranzacții bancare

”La sediul DIICOT – Structura Centrală și sediile mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de aproximativ 380 de persoane”, mai transmite DIICOT.

Modul de operare al grupării

Toate datele necesare transferării sumelor de bani obținute prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate – sau virate în urma acțiunilor specifice infracțiunii de fraudă informatică – erau furnizate de liderul grupării infracționale, acesta păstrând permanent legătura cu autorii infracțiunilor și coordonând întreaga rețea.

”Membrii grupării contactau telefonic persoana vătămată și își atribuiau calitatea de angajat al unui furnizor. În cursul convorbirii, comunicau schimbarea conturilor bancare în care urmau a fi efectuate plățile aferente facturilor scadente și viitoare. La scurt timp după finalizarea discuției telefonice, persoana vătămată primea un mesaj e-mail care conținea o adresă purtând antetul furnizorului și eventual numele și semnăturile persoanelor din conducere, prin care se solicita persoanei vătămate efectuarea plăților facturilor scadente și viitoare într-un alt cont bancar, decât acela în care se efectuaseră anterior”, mai precizează procurorii DIICOT.

”Titularii conturilor în care se făcea virarea sumelor de bani erau racolați de către membrii grupului infracțional, în special, dintre persoanele fără posibilități financiare. Contra unor sume de bani, cuprinse între 50 și 500 de lei, acestea din urmă deschideau conturi la bănci din România și din străinătate, folosind acte de identitate reale sau falsificate și oferind ca date de contact numere de telefon indicate de către racolatori”

Extras din comunicatul DIICOT

Banii erau transferaţi în alte conturi, controlate de grupare

Știrea inițială – Cele 17 percheziții – la care au participat și reprezentanții IGPF şi IGPR – au vizat peste 300 de suspecți care făceau parte dintr-un grup infracțional organizat, specializat în ”fraude informatice, înşelăciune şi spălare de bani”. Membrii grupului infracțional induceau în eroare angajații unor autorități publice din România și din străinătate – în special Spania -,  cu privire la schimbarea contului bancar în care urmau să fie făcute plăți aferente unor facturi neachitate, emise de furnizorii acestora.

Imediat după ce sumele de bani erau încasate, banii erau transferaţi în alte conturi, controlate de grupare. Ulterior, erau extrase prin intermediul unor ”săgeți”.

Fraude informatice de milioane de euro. Banii, ”spălați” prin conturi din Ungaria, Spania și Polonia

Procurorii DIICOT au reușit să destructureze și o grupare care se specializase în fraude informatice, obținând milioane de euro. Banii erau ”splați” prin conturi bancare din Spania, Polonia și Ungaria.

Grupul infracțional a fost constituit în luna august a anului 2020, în județul Vâlcea. Cel puțin 16 membri au deschis conturi bancare în străinătate – cu acte de identitate străine falsificate – pe care le-au pus la dispoziţia celor care comiteau fraudele informatice (toate detaliile AICI).

”Membrii grupului au deschis un număr de cel puţin 200 conturi bancare pe teritoriul Ungariei, prin utilizarea unor acte de identitate străine, falsificate. Totodată, au folosit alte 100 de conturi bancare deschise în Spania, Polonia, Germania, Olanda şi alte ţări, prin intermediul cărora au fost transferate şi ulterior retrase sume ce se ridică la cel puţin 2 milioane euro, provenite din comiterea de infracțiuni de fraudă informatică”, a anunțat DIICOT, într-un comunicat de presă.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Cât costă, de fapt, o poșetă de lux care se vinde cu 2.600 de euro
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
1 din 2 teste antidrog este FALS pozitiv! Peste 10.000 de oameni au semnat o...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Citroen ar putea lansa un SUV coupe accesibil. Cum arată acesta?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
S-a impus prin lege începând cu 1 iulie. Este obligatoriu în România să declari la...
Norii Shelf-Cloud, deasupra României. Când apare acest fenomen meteo rar
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Cine este românul arestat în Grecia pentru incendierea unui teren de vegetație
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
(P) 5 beneficii care te vor convinge să cumperi o lenjerie din bumbac organic
×