Prima pagină » Actualitate » Două dintre cele 11 persoane rănite în explozia din Popeşti Leordeni, transferate în Germania

Două dintre cele 11 persoane rănite în explozia din Popeşti Leordeni, transferate în Germania

Două dintre cele 11 persoane rănite în explozia din Popeşti Leordeni, transferate în Germania

O explozie urmată de un incendiu s-a produs, vineri, în Popești-Leordeni, fiind rănite 11 persoane. Două dintre acestea vor fi transferate în Germania.

UPDATE ORA 16: Una dintre victime a murit

Una dintre persoanele rănite grav în urma exploziei de vineri de la hala de reciclare din Popești-Leordeni a murit sâmbătă dimineața.

Bărbatul se afla internat la spitalul Floreasca și era în stare gravă, au declarat surse medicale pentru Libertatea.

Știrea inițială

5 dintre răniţii în explozia dintr-o hală de reciclare din Popeşti Leordeni au arsuri extrem de grave și sunt intubate și ventilate mecanic. Dintre pacienții intubați, două persoane au fost transportate la Spitalul de Urgență Bagdasar-Arseni.

Este vorba despre un bărbat de 54 de ani care are arsuri de gradul 2 și 3 pe aproape 70% din suprafața corpului și îi sunt afectate și căile respiratorii.

Al doilea rănit este un bărbat de 42 de ani care a fost și el operat. După ce au iești din operații s-a întrunit comisia de specialitate care a stabilit că este oportun transferul în stăinătate.

Ministerul Sănătăţii anunţă că există solicitare de transfer în străinătate pentru cei 2 pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a găsit locuri pentru transfer într-o clinică din Germania.

Sunt în derulare demersurile pentru efectuarea transferului.

Echipa medicală de la Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a cerut transferul pacienţilor.

În urma exploziei de la un depozit de deşeuri din Popeşti Leordeni, 11 persoane au fost rănite. Cinci dintre acestea erau în stare gravă, cu arsuri.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri seară, că a discutat și cu ministrul Sănătății posibilitatea că acești pacienți să fie transferați în străinătate pentru tratament, însă decizia va fi luată după evaluarea făcută de comisia de specialitate.

”Cu doamna ministrul Mihăilă am discutat posibilitatea, dacă va fi necesar, să putem să-i ducem afară”, a spus Arafat.

”Noi, între timp, am întreprins deja primii paşi pentru a găși locuri în afară. Există locuri, nu există un loc pentru toţi cinci, dar există locuri. Eu cred că în această seară – mâine dimineaţă decizia va fi luată la nivel de comisii”, a mai afirmat şeful DSU.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele