VIDEO | Sportivă cerută în căsătorie de antrenor, imediat după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Oh, Doamne!”

Publicat: 27/07/2021, 13:05

Sabrera Maria Belen Perez, în vârstă de 36 de ani, a fost eliminată în „16-imi” la proba de sabie individual de la Jocurile Olimpice, dar a avut parte de o surpriză uriașă, după meci, la interviuri.

Argentinianca a fost învinsă de Anna Marton din Ungaria, scor 12-15 și a vorbit despre eșec, moment în care Lucas Guillermo Saucedo, antrenorul și partenerul ei de viață de 17 ani, s-a furișat în spatele ei, scrie gsp.ro.

Bărbatul ținea în mână o foaie pe care scria, în spaniolă: „Te căsătorești cu mine? Te rog”. Maria Belen Perez a spus „da”, urlând de bucurie.

„Mi-a spus (n.r. – reporterul) să mă întorc, și l-am văzut ținând scrisoarea. Am uitat de tot. Mă gândeam: «Oh, Doamne!» Suntem foarte fericiți. Sigur, avem parte de certuri, dar ne bucurăm de timpul petrecut împreună. Ne iubim foarte mult și vrem să ne trăim viețile împreună. Vom sărbători în Buenos Aires cu un grătar. Vorbeam despre căsătorie, dar nu știam (n.r. – că va face propunerea)”, a declarat sabrera, citată de The Guardian.

Viitorul ei soț a declarat: „O iubesc, atunci când a pierdut meciul a fost foarte tristă, așa că poate această propunere îi poate schimba starea. Am scris pe foaie în acel moment. Dacă ar fi câștigat, aș fi așteptat momentul potrivit”.

Saucedo a mai cerut-o în căsătorie pe Maria Belen Perez și în 2010, dar aceasta a refuzat, deoarece se considera prea tânără pentru un asemenea pas.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...