Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat vineri seară la Digi24, că în acest weekend se va atinge borna de cinci milioane de persoane vaccinate și face apel la populație să vină să se imunizeze, întrucât din luna septembrie, vor începe să fie mai multe activități cu prezența fizică, inclusiv școala, iar copiii trebuie să fie protejați. Medicul a precizat că se pregătesc în perioada imediat următoare mai multe măsuri concrete, ce ar putea fi materializate prin tombole cu premii sau bonuri valorice, aceste măsuri având rolul de a aduce populația în centrele de vaccinare pentru a se imuniza împotriva COVID-19. De asemenea, acesta pune dorința oamenilor de a se vaccina pe nivelul de educație și comportament în ceea ce privește protejarea sănătății.
„Mai avem circa 7.000 de persoane până atingem pragul de cinci milioane de persoane vaccinate și avem speranța că în week-end se va atinge această bornă pe care trebuia să o atingem cu o luna în urmă, însă cred că niciodată nu este târziu și trebuie să înțelegem că o persona care este protejată prin vaccinare este o persoană care are un risc minim să o afecteze și îi protejează și pe cei din jur. Ceea ce ne dorim în perioada următoare este să asigurăm un acces mult mai faci la vaccinare, este perioadă propice, mai ales că în septembrie urmează să înceapă mai multe activități cu prezența fizică, inclusiv școlile și cred că mai de grabă adulții, părinții, bunicii să se vaccineze într-un număr cât mai mare tocmai pentru a avea un număr cât mai mic de expunere în familie a copiilor să se infecteze cu COVID-19”, a afirmat Valeriu Gheorghiță la Digi24.
În momentul de față 20% din centrele de vaccinare au activitatea suspendată, iar peste 60% au programul redus din pricina dezinteresului populației, dar și din cauza sezonului de vacanțe.
„Mare parte din personal efectuează activități din centrele mobile. Sunt peste 90% din comune în care am avut prezența cu aceste echipe”, a mai completat medicul.
Întrebat câte persoane au fost vaccinate din mediul rural prin aceste centre mobile, Gheorghiță a afirmat că au fost imunizate peste 270.000 de persoane cu schemă completă.
„Desigur chiar dacă numărul vaccinaților în rural nu pare mare, se va resimți evident beneficiul chiar dacă s-a imunizat un număr mic de persoane pentru că mobilitatea este redusă”.
Valeriu Gheorghiță consideră că decizia segmentelor de populație de a se imuniza sau nu, ține de educație, mentalitate și modul în care oamenii au fost crescuți în ceea ce privește protejarea sănătății.
„Cred că diferența în ceea ce privește vaccinarea, reflectă o diferența de mentalitate și comportament al oamenilor, în ceea ce privește protejarea sănătății și ține de educație, ține de modul în care am fost crescuți în ultimii ani care au trecut până la acest moment”, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare din România.
În România accesul la vaccinare a fost unul dintre cele mai bine organizate sisteme de vaccinare, dat fiind faptul că vin la noi să se imunizeze și persoane din alte țări din Europa.
„Pe măsură ce s-au vaccinați cei care erau hotărâți, care erau determinați, ne confruntăm acum și ne lovim de segmentul populațional care pe de o parte este dezinteresat complet de tot ce înseamnă sănătate și vaccinare, practic nici nu caută informații, pe de altă parte sunt persoanele ezitante, persoanele care vor să se vaccineze dar din diferite motive nu s-au vaccinat și sunt alte persoane care pur și simplu nu vor să se vaccineze”, a declarat medicul la Digi24.
Gheorghiță a precizat că în prezent se pregătesc niște măsuri conctrete de încurajare a vaccinării prin organizarea de tombole cu premii.
”Sunt câteva propuneri concrete, care au fost propune la nivel european de către oficiali și anume pe de o parte aspectul care ține de încurajare și motivare a celor care vor să se vaccineze, iar aici sunt propuneri care se fac începând de la vouchere, bonuri valorice, bonuri de masă, o serie de tombole care până la urmă pentru un anumit segment populațional va avea efect”.