Prima pagină » Diverse » Ludovic Orban, atac la Florin Cîțu: Cine are convingerea că poate câștiga, nu clamează victoria de dimineață până seara

Ludovic Orban, atac la Florin Cîțu: Cine are convingerea că poate câștiga, nu clamează victoria de dimineață până seara

Ludovic Orban, atac la Florin Cîțu: Cine are convingerea că poate câștiga, nu clamează victoria de dimineață până seara

Președintele PNL, Ludovic Orban, a transmis că nu toți cei ce se afișează în tabăra lui Cîțu i-ar fi și susținători. Președintele PNL a mai spus și că victoria nu ar trebui anunțată de dimineață până seara.

Declarația președintelui PNL a fost făcută în cadrul alegerilor de la Tulcea.

„Mie nu-mi place să declar câștigătorul, văd că unii din echipa competitoare tot anunță victoria. Stiți cum e, cine are convingerea că poate câștiga nu clamează victoria de dimineață până seara. (…) Uneori mă duc la o conferință județeană, sala mă aplaudă, iar apoi președintele organizației scrie o postare pe Facebook în care anunță că susține echipa Cîțu. Să nu-și imagineze cineva că dacă a scris o postare că se duc în echipa Cîțu, baza PNL, primarii, consilierii județeni, consilierii locali își schimba părerea de pe o zi pe alta”, a afirmat Ludovic Orban la Tulcea.

La alegerile pentru Organizaţia Judeţeană a PNL Tulcea sunt prezenţi atât premierul Florin Cîţu, cât şi preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

O parte din echipa lui Orban a trecut în tabăra premierului

Recent, președintele PNL Bacău, Mircea Fechet, a transmis duminică, 18 iulie, pe Facebook, că este de partea lui Cîțu.  În urmă cu două săptămâni, Fechet fusese susținut la alegerile pentru șefia filialei de către Orban, iar anul trecut a fost timp de două luni ministru al Mediului în guvernul Orban 2.

Liderul PNL Botoșani Costel Șoptică a trecut și el de partea lui Florin Cîțu. După alegerile din 4 iulie, acesta transmitea un mesaj de unitate în care preciza că luptele PNL ar trebui să fie purtate în afara partidului.

O altă mișcare surprinzătoare a venit din partea senatorului  Liviu Voiculescu. După ce pe 9 iulie a câștigat alegerile pentru șefia PNL Olt, învingându-l în cursă pe candidatul sprijinit de Florin Cîțu, Liviu Voiculescu promitea că va rămâne sincer, loial și un bun coleg. Pe 19 iulie anunța pe Facebook că trece în tabăra lui Florin Cîțu.