O fată de doar 12 ani a murit într-un iaz din satul Buhăceni, comuna Trușești din județul Botoșani.
Copila se juca, împreună cu mai mulți prieteni, pe imașul din apropierea iazului. La un moment dat, a hotărât să ajungă pe malul celalalt și pentru a nu mai înconjura, a luat decizia să treacă prin iaz, potrivit ISU Botoșani.
La zece metri de mal, fata a dispărut sub ape. Una dintre prietenele care o însoțea, de aceeași vârstă, a încercat să o ajute să iasă din apă, dar nu a reușit, așa că a fugit spre sat pentru a chema ajutoare.
Pompierii ajunși la fața locului au găsit-o pe copilă în locul unde a intrat în apă, la o adâncime de doi metri.
Un echipaj de Ambulanță a preluat-o pe fată în încercarea de a o resuscita. La fața locului a ajuns și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.
Medicul de pe SMURD a decis că este cel mai bine ca fetița de 12 ani, care a încercat să o salveze, să fie transportată la spital pentru investigații suplimentare.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani are următoarele recomandări pentru a evita astfel de tragedii: