Înainte aveam de toate. Acum nu (mai) avem nimic în afară de impostură…

Săptămâna ce a trecut a fost bogată în subiecte de presă. De la concediul lui Nicușor Dan care nu era concediu, dar era pe litoral și până la Clotilde Armand care – ce să vezi – în noaptea alegerilor – mai țineți minte sintagma haștagilor „noaptea ca hoții”, nu? – se afla într-un loc în care nu ar fi trebuit să se afle. Sau, cel puțin, legea interzicea oricărui cetățean să se afle acolo. Lângă sacii cu voturile cetățenilor. Fix acolo! Lângă sacii cu voturi, procese verbale sau documente aferente unei proceduri democratice prin care cetățeanul își exprima opinia politică.

În fine, cele două personaje sunt important de analizat. Nu din prisma performanței politice. Din acest punct de vedere, sunt inexistente. La fel și din punctul de vedere al performanței administrative. Unul a reușit să își ducă la îndeplinire o promisiune din 2015. Adică, să transforme Bucureștiul în Noul București – cea mai urâtă Capitală europeană. Aș fi fost tentat să spun „după chipul și asemănarea”… Însă, Capitala sub mandatul lui Nicușor Dan arată groaznic. Evident, vor urla unii că așa ar fi arătat și dacă ar fi ieșit un alt primar. Nu știu și nu știm „cum ar fi fost dacă…”. Știm doar cum este acum. Și, este urât. Da’ rău de tot! Situația nu este mai colorată nici în Sectorul 1. Deloc! Unele gunoaie au stat săptămâni întregi pe străzi, altele nu. Șobolani, șerpi… junglă! Deci, la fel de urât și gri ca și în cazul lui Nicușor Dan!

Însă, importanța analizei celor cei doi (Clotilde Armand și Nicușor Dan) este din punctul de vedere al mesajului transmis cetățenilor. Și este un mesaj terifiant. Terifiant pentru democrația asta dâmbovițeană, pentru respectarea legilor. Mesajul este „noi suntem jupânii! Voi nu contați!”. Practic, este un scuipat aruncat în silă atât pe obrazul celor ce au avut încredere în poveștile de campanie (inclusiv în apa caldă!), cât și pe ceilalți care au avut o altă opțiune electorală. Dar, și pe obrazul celor care, sub masca „nu mă interesează politica ori mi-e silă de toți!”, nu și-au exprimat opțiunea. Au ales să nu se implice în comunitate. Să rămână tăcuți! Sperând, poate, că zona lor de confort nu va fi afectată de ei! Surpriză! Zona lor de confort este puternic atacată de ei! Chiar dacă nu direct! Însă, prin intermediari, este sub asediu. Iar, intermediarii sunt de la decizii tâmpite și până la șobolanii de pe străzi. Vestea proastă pentru această categorie (a celor tăcuți din punct de vedere politic!) este că viața lor (oricât de departe ar fi de politic!), în final, este influențată total de politic. Un exemplu, să presupunem că persoana X are un statut financiar de invidiat. Nu depinde de stat. Însă, statul se împrumută masiv. Prin urmare, crește datoria publică. Cresc impozitele și taxele. În final, și el este afectat de decidentul politic. Chiar dacă nu s-a implicat. Chiar dacă nu a votat pentru că nu a vrut să audă de ei… Oare cetățenii Sectorului 1 care nu au votat, nu sunt afectați de șobolanii de pe străzi?

Revenind, cu fiecare respirație, cu fiecare cuvânt șuierat sau mormăit prin vârful buzelor lor țuguiate, EI – aleșii, reprezentanții noii administrații – emană impostură. O impostură ce duhnește și, încet încet, cuprinde întreg Noul București. În fond, în Bucureștiul ăla de a cerut schimbarea parcă nu era impostură. Cu siguranță că erau lucruri care trebuiau făcute astfel încât comunitatea și cetățeanul să aibă un grad cât mai ridicat de confort. Însă, înainte, în București, aveam de toate, lipseau gunoaiele și șobolanii. Am vrut schimbarea! A venit! Acum nu (mai) avem nimic în afară de gunoaie, șobolani și impostură…