Joe Biden, primul summit organizat ca președinte al Americii. Invitați, președinți, oameni de afaceri, ONG-uri și societatea civilă

Joe Biden, primul summit organizat ca președinte al Americii. Invitați, președinți, oameni de afaceri, ONG-uri și societatea civilă
Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 11/08/2021, 15:37

Joe Biden se pregătește de cel mai tare summit din 2021. În 9 și 10 decembrie, Casa Albă va găzdui o reuniune virtuală pentru democrație, la care sunt invitați să participe președinți, prim-miniștri, reprezentanţi ai societăţii civile și oameni de afaceri.

Într-un comunicat de presă, Casa Albă a anunțat că detaliile summit-ului urmează a fi stabilite în zilele următoare.

Lovitură pentru China

Summitul „va reuni şefi de stat, societatea civilă, organizaţii umanitare şi sectorul privat pentru a dezbate provocările cu care se confruntă democraţia, în scopul consolidării comune a bazelor pentru modernizarea democratică”.

Joe Biden nu a oferit detalii despre lista ţărilor invitate la acest summit, însă deja se fac speculații. În primul rând, se vorbește despre o alternativă la G20 şi o provocare lansată la adresa Beijingului. Liderii ţărilor G20, grup a cărui componenţă este determinată de puterea economică şi la care participă şi regimuri autoritare, precum China sau Arabia Saudită, urmează să se reunească la finalul lunii octombrie, în Italia.

Provocarea vremurilor noastre este de a demonstra că democraţiile sunt în măsură să îmbunătăţească viaţa propriilor cetăţeni şi să răspundă marilor probleme ale lumii”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Reuniunea în sistem videoconferinţă din luna decembrie va fi urmată, după un an, de o sesiune cu participare fizică.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Grecii sunt furioși peste măsură. Luni au primit cea mai proastă veste posibilă pentru ei
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
FOTO O româncă a câștigat al șaptelea titlu de Miss Fitness Universe. Anca are 37...
La nicio lună de la moartea Ancăi Molnar, Claudiu Molnar este din nou în doliu...
Imagini ȘOCANTE cu Emily Burghelea, după accidentul petrecut în vacanță. A fost desfigurată și are...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro publică notele până în ora 12:00
Filmul tragediei de la Suceava! Mama Ancuței a prevestit tragedia: Nu veniți!
Incendiu violent seara trecută în București! Trei persoane au ajuns la spital după ce flăcările...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
DOTARE OBLIGATORIE pentru toate mașinile noi vândute în Europa
Ciolacu: Singura constantă e că pe 8 decembrie trebuie să fie alegerile generale
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Se dă iar ordin UE pentru cei cu mașini pe benzină și motorină. România va...
Irinuca și Ramona Gabor pozate de Gabi Bădălău. Întâlnire de taină între foști iubiți
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
De ce a fost amânantă înmormântarea actriței Ileana Stana Ionescu: ”Nu știm când va avea...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Am putea lansa resurse de pe Lună folosind tunuri electromagnetice?
×