Alina Gorghiu, senator PNL, îl apără pe Florin Cîțu, după ce acesta a recunoscut public că, în urmă cu 20 de ani, a făcut două zile de închisoare în SUA după ce a fost prins conducând beat. Gorghiu susține că nu este o întâmplare faptul că informația a fost făcută publică tocmai acum, înaintea alegerii liderului PNL.
„Câți nu au făcut greșeala asta în tinerețe? Regretabilă, desigur! Florin Cîțu a explicat onest ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani”, insistă Alina Gorghiu pe Facebook.
Senatorul liberal este convinsă că până la alegerile din 25 septembrie vor mai urma și alte atacuri la adresa premierului. „Nu e o întâmplare că apare tocmai acum, în preajma Congresului PNL. Cineva e lipsit de fair-play. Un astfel de episod mă face să cred că, până pe 25 septembrie, vor mai urma și alte încercări de atac, din interior, la premier și la membrii echipei care îl susține pe Florin Cîțu”, spune Gorghiu.
Important este că guvernarea responsabilă funcționează și că, după Congres, PNL va redeveni partidul în care respectul, meritocrația și valorile liberale vor fi respectate” – Alina Gorghiu.
Un document din martie 2000 al autorităților americane indică faptul că premierul Florin Vasile Cîțu ar fi fost condamnat la două zile de închisoare sau plata a 1000 de dolari, în SUA, pentru șofat sub influența alcoolului. În cursul zilei de miercuri, Cîțu a confirmat greșeala făcută. Conform documentului Curții de Justiție din Iowa, Florin Vasile Cîțu ar fi fost reținut două zile în anul 2000 și a primit o amendă de 1000 de dolari americani, potrivit unui portal juridic din SUA. Decizia este a unui judecător american și Cîțu și-a recunoscut fapta.
Acum 20 de ani a fost vorba de condus sub influența alcoolului. Am plătit amendă respectivă, o amendă foarte mare. Este contravenție. Am făcut o greșeală acum 20 de ani. Este interesant că în patru tururi de scrutin cu PSD nu a apărut acea informație. Apare acum, în competiția internă din PNL” – Florin Cîțu.