Îndrăgita cântăreață de muzică populară Maria Ciobanu, în vârstă de 84 de ani, este nevoită să plece din nou în Statele Unite, din cauza unei afecțiuni de sănătate care nu-i permite să petreacă un sezon rece în țara noastră.
Spre dezămagirea celor care o îndrăgesc pe renumita cântăreață de muzică populară, Maria Ciobanu va pleca din nou din țara naostră în Statele Unite ale Americii.
Fiul ei, cântărețul Ionuț Dolănescu, a dezvăluit că mama sa nu poate petrece o iarnă în România, din cauza unei boli. Celebra artistă ar suferi de astm bronșic.
„Din păcate, mama nu va rămâne în ţară mai mult de luna septembrie. Revine acasă, fiindcă acolo în Statele Unite ale Americii, clima e mult mai potrivită pentru tratarea bolii sale. Pe de altă parte, nu cred că mama va mai reveni vreodată pe scenă. Şi-a anunţat retragerea în 2017 şi cam asta a fost tot. La 84 de ani are însă vocea intactă şi la fel de frumoasă. Ştiu ce vă spun, fiindcă atunci când o rugăm insistent, ne mai cântă nouă, copiilor săi, sau celor mai apropiaţi amici. Aşa s-a întâmplat la finele lui iulie, când Maria Ciobanu a cântat două sau trei melodii la botezul nepoţelului Stelianei Sima. Dar astea sunt ocazii foarte rare”, a declarat Ionuţ Dolănescu pentru impact.ro.
Fiul Mariei Ciobanu a mai povestit că artista a fost primită cu multă bucurie atunci când a revenit în București.
„Am tăiat un purcel de la ţară, special cu această ocazie, şi i-am adus şoric proaspăt, una dintre mâncărurile sale preferate, dar și sarmale”, mai povestește Ionuț Dolănescu.
Maria Ciobanu a decis în 2018 să plece în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles, pentru a trăi alături de soțul ei și de nepoți.