Gâlceava pe funcții dintre Orban și Cîțu depășește deja granițele unei simple dispute politice și trece în repertoriul Codului Penal, transmite PMP. Acuzațiile publice din ultimele zile nu pot rămâne în registrul unei simple competiții pentru o poziție în partid, ci este nevoie ca cineva să răspundă în fața Românei pentru spectacolul grotesc pe care ni-l oferă, consideră liderii formațiunii politice.
PMP consideră că această aventură politică în care sunt angrenate cele mai importante funcții ale statului, premier și președinte al Camerei Deputaților, trebuie să se termine repede, acum și nu oricum. PNL, dacă este un partid responsabil în fața propriilor cetățeni, este obligat să pună capăt acestei mascarade și să înceapă, odată, guvernarea țării.
PMP susține că PNL dă dovadă de totală inconștiență guvernamentală, folosind pârghiile puterii în scopul său electoral. Dacă liberalii nu sunt în stare să privească în ochi dorințele României, atunci ar face bine să se retragă de la guvernare și să ofere șansa unui nou Executiv, pe măsura doleanțelor alegătorilor.
PMP cere PNL să iasă în fața națiunii și să ofere o viziune românilor, potrivit așteptărilor și promisiunilor electorale de anul trecut. Președintele Iohannis trebuie să se trezească din adormire și vacanțe, să lase acțiunile de PR și să vegheze la buna funcționare a instituțiilor publice, potrivit ”pohtei” sale, ”Guvernul meu”.