Apropiaţi ai victimelor Covid-19 au manifestat luni, 16 august, la Buenos Aires împotriva preşedintelui Alberto Fernandez. Șefu statului a fost surprins în urmă cu un an sărbătorind în plină pandemie.
Manifestanţii au depus în faţa palatului prezidenţial sute de pietre cu numele celor care au murit din cauza pandemiei.
Acest „marş al pietrelor” a fost organizat după difuzarea unei fotografii cu preşedintele Fernandez în timp ce sărbătorea cu circa 10 invitaţi aniversarea soţiei sale, în iulie 2020. Această petrecere a avut loc în condiţiile în care toate reuniunile şi chiar ceremoniile funerare erau interzise din cauza pandemiei.
Recenta publicare a fotografiei cu Alberto Fernandez sărbătorind aniversarea Primei Doamne a declanşat un val de acuzaţii în Argentina. Opoziţia a ameninţat că va lansa un proces de destituire, în plină campanie pentru alegerile legislative din noiembrie. Preşedintele a încercat vineri să remedieze situaţia. „A fost o eroare, mi-o asum şi îmi cer scuze”, a declarat el, excluzând varianta retragerii de la putere.