O femeie în vârstă de 47 de ani a fost găsită, luni, moartă în locuința din Iași. Apelul la 112 a fost făcut chiar de soțul ei, un fost polițist de frontieră, suspect că ar fi ucis-o pe femeie. Bărbatul a fost dus la audieri seara trecută, iar în cursul zilei de marți și-ar fi recunoscut fapta, scrie publicația locală BZI.
Informația a fost confirmată pentru Gândul de surse judiciare, cu mențiunea că acesta este încă audiat.
Cuplul Macsim era despărțit, însă ar fi împărțit locuința din comuna ieșeană Prisăcani. Bărbatul ar fi locuit în Iași, însă venea frecvent și la casa de la țară în care locuia soția.
Potrivit Bună Ziua Iași, Iorgu Macsim a sunat la 112 și le-ar fi spus anchetatorilor că moartea soției sale a survenit în urma consumului excesiv de alcool.
Surse din anchetă au precizat pentru jurnaliștii locali că pe trupul Mariei Macsim au fost găsite urme de violență, care ar putea proveni din cauza unor lovituri sau a unor accidente casnice.
Mai mult, potrivit surselor mai sus citate, în seara duminică, din locuința celor doi s-ar fi auzit o ceartă. Soții Macsim aveau doi băieți, care acum sunt la rândul lor polițiști de frontieră. Trupul femeii a fost ridicat și dus la IML pentru necropsie
Luni seară, trupul neînsuflețit al femeii, a fost ridicat și transportat la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pentru efectuarea necropsiei.
Ulterior, legiștii vor stabili modul în care aceasta a murit. Totodată, în cursul zilei de marți şi rudele femeii au fost chemate la audieri.
Procurorii s-au întors, marți seară, pentru a continua cercetările la locuința din Prisăcani.
Sursă foto: BZI.RO