Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare, miercuri, două mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de răzbunarea pentru ajutorul dat justiției, influențarea declarațiilor, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere. Potrivit surselor Gândul, unul dintre cei ridicați de „mascați” este interlopul Emil Marius Alecu, zis Bebino, pentru un conflict din luna ianuarie.
UPDATE: Instanța a admis propunerea procurorilor și a emis mandate de arestare preventivă pentru Bebino și ceilalți doi inculpați din dosar. Decizia Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată la Tribunalul București.
Marius Alecu și celalți doi inculpați vor sta în arest preventiv cel puțin până la judecarea contestației de la Tribunalul București, care ar putea menține arestarea preventivă sau ar putea schimba măsura cu arestul la domiciliul ori controlul judiciar.
Interlopul Bebino a făcut un atac de panică în instanţă, după ce a fost dus în faţa procurorilor. Echipajul medical de la ambulanță i-a acordat liderului clanului Sportivilor îngrijri medicale.
Înainte de a fi dus la instanță, la ieşirea de la Parchet, Bebino a spus: „Mircea Nebunu ne-a legat”.
Știrea inițială:
Persoanele vizate au fost depistate și conduse la audieri, după ce o persoană a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost amenințată și autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a o determina să ofere, în fața instanței, declarații mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că asupra persoanei în cauză au fost exercitate și alte presiuni. Trei bărbați ar fi intrat, la un moment dat, în apartamentul în care se afla, având asupra lor arme albe, și ar fi exercitat presiuni psihice, ca răzbunare pentru declarațiilor date.
Cei doi bărbați, de 28 și respectiv 30 de ani, precum și un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiați și ulterior a fost dispusă măsura reținerii, urmând a fi prezentați în fața magistraților.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Acțiunea a benefiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Brigăzii Rutiere., transmite DGP.
Considerat unul dintre cei mai duri interlopi din gruparea Sportivilor, Marius Alecu, alias Bebino, a fost atacat, la începutul lui 2020, de mai mulți cunoscuți de-ai săi în cartierul Tei Boboc. Ordinul ar fi fost dat de traficantul de cocaină Marian Bejan, după cum a scris GÂNDUL.RO într-un material EXCLUSIV.
În timpul conflictului, Bebino a dat el însuși cu briceagul, dar a fost lovit cu săbii și macete, pierzându-și două degete.
Ulterior, în arest la domiciliu, Bebino a dat declarații „generoase” despre grupările care fac trafic de droguri. Declarațiile au generat tensiuni în lumea interlopă, care s-ar fi împărțit în două tabere.
Pe de o parte, Mircea Nebunu și fratele său Valentin Băluș s-ar fi aliat cu clanul Caranilor, în timp ce, în sprijinul lui Bebino ar fi venit mai mulți apropiați ai nașului său, fostul lider interlop Robert Nica.
Sursele citate au afirmat că ar fi vorba despre Roger Bogdan, fost responsabil cu securitatea în clubul bucureștean Boa și dușman de moarte al Caranilor, dar și un clan periculos din sectorul 5, specializat în infracțiuni cu violență, autointitulat „Garda de Fier”.
Conform anchetatorilor, primele semnale legate de tensiunile de pe străzile Capitalei au apărut încă de acum câteva luni, când Bebino l-ar fi sunat pe Mircea Nebunu și i-ar fi cerut, imperativ, să rupă prietenia cu un anume „Chioru”.
Pe numele său adevărat Romeo Marian, acest „Chioru” l-a însoțit pe Bebino în noaptea în care a fost înjunghiat, însă nu a intervenit și a rupt-o la fugă, părăsindu-și prietenul aflat la ananghie. Ulterior, bărbatul s-ar fi pus la adăpost sub aripa lui Mircea Nebunu și ar fi devenit unul dintre locotenenții acestuia.
Pe acest fond, „Chioru” ar fi fost bătut, în ianuarie 2021, pe o stradă din zona Metalurgiei, în sectorul 4. Deși Bebino se afla atunci în arest la domiciliu, sursele citate susțin că a fost vorba despre apropiați ai acestuia, care ar încerca să-l determine pe Romeo Marian să ia asupra lui tentativa de omor, cu toate că toți martorii îl indică drept autor pe Marius Alecu.
Îngrijorat că fiul său ar putea fi rănit din nou, după ce a fost tăiat cu un an în urmă, Tudor Alecu, zis Joe, tatăl lui Bebino, ar fi încercat să stea de vorbă cu liderii Sportivilor, însă ar fi fost amenințat la rândul său.