Prima pagină » Actualitate » Primăria Capitalei vrea să sterilizeze gratuit 10.000 de câini și pisici fără pedigree, dar care au stăpâni

Primăria Capitalei vrea să sterilizeze gratuit 10.000 de câini și pisici fără pedigree, dar care au stăpâni

Primăria Capitalei vrea să sterilizeze gratuit 10.000 de câini și pisici fără pedigree, dar care au stăpâni

Primăria Capitalei vrea să sterilizeze gratuit 10.000 de câini și pisici fără pedigree și care au stăpân. Proiectul se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București care va avea loc pe 1 septembrie.   

„Se aprobă implementarea programului privind identificarea prin microcip, înregistrarea în RECS și sterilizarea gratuită a câinilor fără pedigree, cu deținător, aflați în proprietatea persoanelor fizice,cu domiciliul sau reședința în Municipiul București și sterilizarea gratuită a pisicilor fără pedigree, cu și fără deținător, aflate pe raza Municipiului București pentru un număr total de 10.000 de animale (câini și/sau pisici), în limita bugetului aprobat”, se arată în proiectul de hătărâre afat pe ordinea de zi a ședinței CGMB de săptămâna viitoare.

Proiectul va fi implementat de ASPA București

Pentru acest priect se împuteniceste Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) să achiziționeze serviciile privind identificarea prin microcip, înregistrarea în RECS și sterilizarea câinilor și pisicilor pentru 10.000 animale (câini și pisici).

Potrivit priectului, prin program se subvenționează identificarea prin microcip, înregistrarea în RECS și sterilizarea unui număr de maximum 5 animale (câini și/sau pisici) penru fiecare persoană, cu domiciliul în Municipiul București, în limita plafonului stabilit, după principiul „primul venit – primul servit”.

„Identificarea prin microcip și înregistrarea datelor câinelui și ale proprietarului acestuia în RECS previn abandonul câinilor. Având m vedere că identificarea câinilor cu stăpân previne abandonul câinilor pe domeniul public, reprezintă o condiție pentru sterilizarea acestora, ajută la identificarea proprietarului în situația angajării răspunderii pentru prejudiciul cauzat de animal”, se arată în expunerea de motive a proiectului de pe ordinea de zi.

Pentru implementarea acestui proiect este nevoie de aprobarea din partea consilierilor generali.

Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani ... vezi toate articolele

Citește și