Primul mesaj al ministrului Eduard Novak, despre participarea la Tokyo 2020: Am trăit unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii mele

Primul mesaj al ministrului Eduard Novak, despre participarea la Tokyo 2020: Am trăit unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii mele
Foto: Facebook
Publicat: 28/08/2021, 09:39
Ministrul Eduard Novak a afirmat că participarea la Tokyo 2020 a fost un vis împlinit şi a subliniat că au fost momente în care a avut tentaţia de a renunţa.
„Ieri am trăit unul dintre cele mai frumoase momente ale vieţii mele. Participarea la Tokyo 2020 a fost ea însăşi un vis frumos, împlinit, dar medalia de argint mi-a adus o bucurie de neimaginat.
A fost greu, foarte greu, în anumite momente, am avut şi tentaţia de a renunţa. Însă privesc medalia, iar fericirea e atât de mare, încât şterge toate clipele grele din spatele ei. În final, ceea ce rămâne este bucuria. Şi ea e cu atât mai mare, cu cât ştiu că atâta lume a trait-o alături de mine. Vă mulţumesc!
Mai jos, amintirea cursei de ieri şi a ceremoniei de premiere, pe care le voi putea revedea ori de câte ori tentaţia de a renunţa la visurile mele ar putea reapărea”, a scris Novak, actualul ministru al Tineretului și Sportului, pe Facebook.
Eduard Novak a obţinut, vineri, medalia de argint în proba de urmărire individuală 4000 m din cadrul concursului de ciclism de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo.
În finală, Novak l-a înfruntat pe slovacul Jozef Metelka, care a câştigat aurul.

Eduard Novak e cel mai titrat sportiv român la Jocurile Paralimpice. El a câștigat aurul la Londra, în 2012, plus încă două medalii de argint la Londra și la Beijing (2008).

România mai are în palmares doar o medalie de bronz câştigată de Alex Bologa, în 2016, la Rio de Janeiro (judo nevăzători – cat. 60 kg).

Novak este primul ministru în funcție din istoria României care câștigă o astfel de medalie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
A murit Christoph Daum, fostul antrenor al Naționalei de fotbal. O boală gravă l-a răpus...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Nu folosi acest obiect din camera de hotel. Riști să pleci acasă cu boli serioase
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ed Sheeran a făcut senzație la București! Ce surpriză de proporții le-a pregătit fanilor: ”Nu-mi...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Cel mai recent truc promovat în online pentru prevenirea ridurilor: masajul