Un tânăr motociclist de doar 28 de ani a murit sâmbătă în județul Iași după ce s-a izbit de o mașină. Șoferul autoturismului a fost și el transportat la spital.
Un tânăr motociclist în vârstă de 28 de ani a murit după ce s-a izbit de o maşină, sâmbătă, în judeţul Iaşi, între Târgu Frumos şi Costeşti.
Potrivit martorilor, tânărul motociclist a intrat în coliziune cu maşina după ce şoferul acesteia ar fi intrat într-o depăşire pe o porţiune de drum dreaptă, fără a observa că motocicleta venea din sens opus.
Tânărul motocilcist a decedat la fața locului, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva. Șoferul autoturismului a fost transportat la spital cu răni ușoare.
„Am fost sesizaţi despre un accident rutier soldat cu victime omeneşti, produs pe DE 583. Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că în accident au fost implicate două vehicule, respectiv un autoturism şi o motocicletă. În urma accidentului, a rezultat decesul motociclistului şi rănirea conducătorului auto. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, iar cercetările continuă”, au declarat reprezentanţii IPJ Iaşi.