Emoții duble pentru Ela Crăciun, weekend-ul trecut, când a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente de familie: nunta surorii ei.
Pe lângă sentimentele pe care le-a trăit din postura de sora mai mare, vedeta și-a făcut griji și pentru desfășurarea evenimentului, de care s-a ocupat toată vara.
Alese cu suflet de către prezentatoarea TV, muzica și preparatele delicioase au asigurat atmosfera primitoare, pe care invitații de seamă au asezonat-o cu veselie.
Mireasa a strălucit, însă n-a trecut neobservat nici elegantul Michael Douglas, bărbatul care tocmai i-a devenit cumnat Elei Crăciun.
Pentru că totul a decurs așa cum era planificat, prezentatoarea TV s-a relaxat repede, i-a fost alături surorii ei şi s-au bucurat împreună de petrecere.
“La un moment dat, am dat uitării orice emoție și m-a cuprins atmosfera de petrecere. Nici nu știu când a zburat timpul. Am plecat din local după ora 02:00 dimineață”, a spus Ela Crăciun.
Ela Crăciun nu i-a uitat pe cei care o îndrăgesc și a postat mai multe fotografii și videoclipuri pe paginile ei de Instagram și Facebook, surprinse înainte, în timpul și după eveniment.
Primele imagini au fost publicate chiar în timpul pregătirilor de sâmbătă dimineață. Una dintre ele, făcută chiar înainte de ceremonie, alături de mireasă, a strâns rapid mii de aprecieri.
Ana Crăciun a optat în ziua nunții pentru o rochie simplă, deosebit de elegantă, din tafta albă, cu decolteu şi umeri căzuţi.
Sora Elei Crăciun a ales un machiaj discret şi natural, care i-a pus în valoare trăsăturile faciale deosebite. În ceea ce privește coafură, mireasa a purtat un coc lejer, de care i-a fost prins voalul lung. Ținuta a fost asortată cu o diademă strălucitoare şi un buchet de trandafiri albi.
Pe parcursul evenimentului, Ela a schimbat două rochii în culori aprinse, care i-au subliniat silueta de invidiat.
Pentru ținuta de zi, vedetă a ales o rochie fucsia, puțin mai lungă de genunchi, cu bretele subțiri, accesorizată cu o pereche de sandale rafinate, argintii şi bijuterii discrete.
Pentru seara, ea a păstrat paleta cromatică, doar stilul rochiei fost diferit. Piesa vestimentară, scurtă, a fost mai mulată şi a avut umerii goi şi mânecile bufante. Ținuta a fost asortată de cercei lungi, strălucitori și sandale argintii.
Dacă pentru evenimentul desfăşurat în timpul zilei, Ela Crăciun a etalat niște bucle foarte naturale, pentru petrecerea de seară, ea a ales la un coc lejer, asemănător cu cel al miresei.
Cum era normal, cei trei copii ai Elei Crăciun au fost invitați de onoare la evenimentul special. Dacă fiica vedetei a fost un exemplu de eleganță, băiețelul cel mic nu s-a rușinat de mulțimea de oameni și s-a ținut de năzbâtii.
În ceea ce-l privește pe fiul cel mare, el a ales să fie o prezenţă discretă, ca de obicei. Fetița de 10 ani a strălucit într-o rochie superbă, albă, asemănătoare cu cea a miresei.
„Alesia și-a luat rolul în serios și s-a comportat ca o adevărată domnișoară de onoare. A avut o atitudine relaxată, dar s-a comportat cu eleganță. Urmăresc cu mândrie felul în care i se maturizează personalitatea”, a mărturisit Ela Crăciun.
Mezinul Elei Crăciun a purtat un costum și cravată ca un tânăr elegant și i-a încântat pe invitați cu atitudinea lui ghidușă. Băiețelul a fost protagonistul unui moment neașteptat, în timpul celui mai așteptat moment al serii.
„Nicholas a fost în centrul atenției în timpul evenimentului. Chiar dacă nu prea a înţeles exact ce se întâmplă, el a fost încântat de atmosferă și s-a bucurat de atenția pe care a primit-o de la toată lumea. Un moment neașteptat, dar și amuzant a fost în timpul valsului mirilor. O secundă l-am scăpat din ochi, cât să filmez și eu dansul. Doar mi-am întors privirea și l-am văzut pe ecranul telefonului cum fuge către ringul de dans şi se prinde de rochia surorii mele”, a povestit celebra mămică.
Mirii și invitații au mers la somn spre dimineață, însă cheful de distracție nu le-a dispărut. După-amiază au dat un party la piscină, în aer liber. Oaspeții și familia s-au bucurat de muzică bună și preparate delicioase.
Un moment care a fost păstrat pentru petrecerea de la piscină a fost aruncarea buchetului de mireasă. Ana Crăciun l-a aruncat spre mulțimea de fete care așteptau pregătite, iar florile au căzut în piscină, dar Alesia, fiica Elei Crăciun, le-a recuperat.
Până la final, oricum, nimeni n-a scăpat neudat. Nici măcar mireasa, care a fost trasă în piscină, deși purta rochie.
Ela Crăciun și sora sa au fost întotdeauna cele mai bune prietene și s-au bucurat de realizările pe care le-au avut de-a lungul vieții.
Frumoasa prezentatoare a fost încântată încă din momentul în care a aflat că mezina a fost cerută în căsătorie, iar nunta a fost un moment aşteptat de toată familia.
“Îi doresc surorii mele să fie fericită și iubită până la adânci bătrâneți. Știu că a făcut alegerea potrivită și că nunta este doar începutul celei mai frumoase etape din viața ei. A găsit bărbatul potrivit cu care să-și întemeieze o familie minunată, la fel ca cea în care am crescut noi”, a spus Ela Crăciun.