De ce a renunțat Ivan Patzaichin la muzică și ce însemna ”Europa Liberă”: ”În Deltă era un milițian la trei sate, aşa că dădeam radioul tare”

De ce a renunțat Ivan Patzaichin la muzică și ce însemna ”Europa Liberă”: ”În Deltă era un milițian la trei sate, aşa că dădeam radioul tare”

Ivan Patzaichin a mărturisit, de fiecare dată când a fost întrebat, că noțiunea de ”respect” pentru tine și pentru cei din jur a învățat-o încă din copilărie, la Mila 23, acolo unde a făcut primii pași și de unde a pornit pe drumul spre glorie sportivă.

Moartea sa, la 71 de ani, lasă în urmă un gol imens, iar lumea sportului este mai săracă. Însă un om ca Ivan Patzaichin – ”campiOMul”, așa cum a transmis, azi, Mihai Covaliu, președinte Comitetului Olimpic și Sportiv Român, transcende viața de muritor, iar performanțele și felul în care a privit viața constituie ingredientele esențiale ale ”nemuririi”.

”E datoria noastră să îi păstrăm vie memoria, să le spunem celor care vor veni să practice sport că totul e posibil atunci când te dăruiești, te pregătești și crezi în tine. Că poți vâsli cu inima atunci când pagaea se rupe, că trebuie să dai înainte să primești și că nu e nimic mai înălțător decât să îi ajuți pe alții să ajungă campioni. Aceasta este povestea lui Ivan, plecat din Deltă, de la Mila 23, să devină campion. Și a reușit. Rămas bun, Ivan! Pentru noi ești nemuritor!”, a mai transmis Mihai Covaliu.

Ivan Patzaichin a vrut să fie chitarist și asculta Pink Floyd sau Deep Purple

Într-un interviu acordat în 2015 pentru oamenidepoveste.ro, Ivan Patzaichin a dezvăluit că – în adolescență – a fost tentat de o carieră muzicală, simțind ”fiori artistici” care l-au determinat să ia lecții de chitară.

Totul a pornit, a povestit el, de la faptul că verii săi cântau, la Tulcea, într-o formație – ”Egreta”. Iar viitorul mare campion s-a decis să învețe să cânte la chitară, numai că nu a decurs totul așa cum și-ar fi dorit din cauză că… avea degetele prea groase.

”Am uitat să vă spun că, înainte să-mi pice pata pe kaiac, am trăit fiori de arist. Eram mort după muzică, rock în general, și, cum verii mei cântau la Tulcea într-o formație, Egreta se numea, am vrut să apuc și eu pe acest drum. Luam lecții de chitară, dar având degetele foarte groase, apucam câte trei corzi deodată! Nu mă descurcam, îmi trebuia mai multă finețe. Așa am renunțat la muzică”, povestea marele campion, cuprins de nostalgie.

”Europa Liberă”, legătura cu Occidentul

În același interviu, ”copilul Deltei”, așa cum i s-a mai spus lui Patzaichin, a făcut și o altă dezvăluire. Asculta ”Europa Liberă”, postul de radio interzis de regimul comunist fiind o ”punte” care oferea posibilitatea de a intra în contact cu Occidentul, cu mediul cultural și artistic occidental.

Cum în Deltă exista ”un milițian la trei sate”, Patzaichin și-a amintit cum dădea radioul tare, pentru a asculta, din curte, trupe precum Pink Floyd sau Deep Purple, dar spunea că a avut și curajul de a trimite scrisori la emisiunea ”Metronom” pentru a cere melodiile favorite.

”Deși izolați în acea lume a apelor, prindeam Europa Liberă. Eram, astfel, la curent cu ce se întâmpla în mediul cultural și artistic occidental. În Deltă era un milițian la trei sate, aşa că dădeam radioul tare, ascultam din curte Pink Floyd, Deep Purple… Nu ne feream de nimeni, dar nici nu ne-a făcut cineva rău. Prin anii ’60, scriam scrisoare după scrisoare pentru emisiunea Metronom. Mi-aduc aminte că, odată, am cerut melodia Prieten drag, a Pompiliei Stoian…”, a mai povestit CampiOMul Patzaichin.

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...