Cristian Diaconescu, mesaj dur pentru ”cei de la vârful politicii româneşti”: ”Nu este nevoie să ne facem de râs, mereu, în plan extern”

Cristian Diaconescu, mesaj dur pentru ”cei de la vârful politicii româneşti”: ”Nu este nevoie să ne facem de râs, mereu, în plan extern”
Cristian Diaconescu | Foto - Mediafax - Andreea Alexandru

Cristian Diaconescu – președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) -, fost ministru al Justiției și al Externelor, transmite un mesaj dur politicienilor de astăzi și, mai ales, celor care se află la conducerea României, reamintindu-le că România s-a integrat în NATO și UE nu numai pentru că românii împărtășesc valorile occidentale, dar și pentru că țara noastră are capacitatea de a fi ”furnizor de securitate și stabilitate” în această zonă geografică.

Criza politică din ultima perioadă, care a culminat cu depunerea, de către USR PLUS (alături de AUR) a unei moțiuni de cenzură chiar împotriva guvernului din care făcea parte și cu mesaje transmise către ”cancelariile străine”, îl determină pe Cristian Diaconescu să noteze, pe pagina sa de socializare, că toți ”cei de la vârful politicii românești de azi” nu au habar de ceea ce a însemnat integrarea României în NATO și UE.

”Nu ați contribuit”, ”nu ați existat politic”, transmite președintele PMP, iar a te plânge în diverse ”cancelarii” nu demonstrează decât ”infantilism precoce”.

”România s-a integrat în NATO pentru că Alianţa a înţeles şi a respectat voinţa şi capacitatea noastră de a fi furnizor de securitate şi stabilitate, în regiune şi în întreaga comunitate internaţională. România s-a integrat în UE pentru că poporul român împărtăşeşte şi doreşte să trăiască alături de valorile occidentale. Ştiu mai bine decât voi, cei de la vârful politicii româneşti de astăzi, că habar nu aveţi cum s-a ajuns aici. Nu aţi contribuit, nici nu aţi existat politic atunci când, prin voința românilor s-a trecut de răspântia dintre izolare şi lumea liberă. Am fost acolo, am muncit şi am obţinut alături de echipa de atunci această victorie. A fost greu dar a meritat”, notează președintele PMP în mediul online.

”Demersul actual de a te plânge, în diverse cancelarii, de manifestările extremiste din România – pe care nu le-ai sancţionat, din calcul politic, la momentul la care s-au produs – este de un infantilism feroce, demonstrând o lipsă totală de înțelegere a ceea ce înseamnă raporturile între state partenere, în lumea civilizată”

Cristian Diaconescu, președinte PMP

”În acest timp, cu toţii duc lupte de stradă în cel mai josnic mod posibil”

Este vorba, scrie Cristian Diaconescu, de ”neputință”, înainte de toate – iar excepțiile pot fi numărate pe degetele de la o mână atunci când discutăm despre ”politicianul român pe persoană fizică”.

Norme elementare ale diplomației nu sunt înțelese, din păcate, iar ambasadele străine nu au nevoie să fie ”informate” despre ”păruiala dintre copiii preșcolari”, așa cum par – mai scrie Cristian Diaconescu – politicienii care, azi, se află la conducerea României. Înainte de orice altceva, angajamentele pe care România și le-a asumat, în plan extern, trebuie respectate, iar ”acțiunile distructive, neseriozitatea din plan intern, nerespectarea regulilor democratice nu pot fi compensate cu vorbe goale”.

”Orice ambasadă monitorizează procesele politice din țara în care activează și nu are nevoie de informări făcute la nivelul «păruielii dintre copiii preșcolari». Nu înţelegeţi normele elementare. Un stat democratic respectă procesele democratice și nu intervine în acestea.

Poate ar fi mai bine ca toți politicienii români să înțeleagă că nu este nevoie să ne facem de râs mereu în plan extern. Avem nişte angajamente asumate de-a lungul timpului pe care trebuie să le respectăm și vom putea face aceste lucruri doar dacă vom avea stabilitate politică și un guvern care să lucreze în interesul țării. Acțiunile distructive, neseriozitatea din plan intern, nerespectarea regulilor democratice nu pot fi compensate cu vorbe goale. Neputinţa celor care guvernează sau au guvernat România de a prezenta în faţa UE, programe de investiţii viabile privează, numai în prezent, ţara de aproape 30 miliarde euro. În acest timp, cu toţii duc lupte de stradă în cel mai josnic mod posibil”, concluzionează Cristian Diaconescu, președintele PMP.

”Cu trei – patru excepţii politicianul român – pe persoană fizică – este, din păcate, un NIMENI, în dialogul de substanţă, informal, la nivelele relevante din lumea occidentală. «Ţara plânge şi ei se piaptănă!» Din păcate!!!!”

Cristian Diaconescu

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Cine e fiul lui Călin Georgescu. A fost colegul de cameră al lui Novak Djokovic
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu