VIDEO | Miniștrii USR PLUS și-au dat demisia din Guvern. Barna: „Așa nu se mai poate!”

Publicat: 06/09/2021, 18:34
Actualizat: 06/09/2021, 21:51

Dan Barna și miniștrii USR PLUS au anunțat, luni seara, că demisionează din Guvern. „Am decis că nu putem merge mai departe cu un premier care nu are un minim respect pentru adevăr”, a spus Dan Barna.

UPDATE 21.48. CTP, reacție la adresa parlamentarilor USR PLUS: M-au înfiorat aceste aplauze. Un gest de pe vremea lui Ceaușescu. Ce aplaudați, măi, oamenilor, ce aplaudați?

Gazetarul a criticat aplauzele parlamentarilor USR PLUS, care au însoțit anunțul făcut de Dan Barna. Citește mai mult…

UPDATE 21.45. Cîțu anunță că va adopta marți rectificarea bugetară, chiar dacă miniștrii USR-PLUS își dau demisia

Premierul Florin Cîțu a anunțat că va aproba marți în ședința de Guvern rectificarea bugetară, chiar dacă miniștrii USR-PLUS își vor da demisiile. Guvernul se va întruni, marți, de la 14:00, în ședință pentru a adopta rectificarea bugetară, întârziată de scandalul PNDL 3, programul național de investiții Anghel Saligny, care a aruncat în aer Coaliția de Guvernare. Citește mai mult…

UPDATE 21.00. Robert Sighiartău după anunțul demisiei miniștrilor USR PLUS: Sunt gesturi necumpătate, imature

Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, a criticat, luni, la Antena 3, anunțul retragerii miniștrilor USR PLUS din guvern, despre care a spus că ”sunt gesturi necumpătate, imature” și că ”vor da înapoi după ce își vor da seama ce au făcut”. Citește mai mult…

UPDATE 20.55. VIDEO | Florin Cîțu: USR PLUS s-au comportat ca niște copii răsfățați. Haideți să vedem întâi documentele și discutăm

Premierul Florin Cîțu, a declarat luni seară că partenerii de coaliție de la USR PLUS s-au comportat ca niște „copii răsfățați”, alegând să iasă de la guvernare într-o perioadă atât de dificilă în care se află România. Acesta a susținut că încă își dorește să se așeze la masa discuțiilor pentru a găsi o soluție și așteaptă să vadă dacă își vor depune mâine demisiile. Citește mai mult…

UPDATE 20.04. Copreşedintele USR PLUS, Dan Barna: „Klaus Iohannis nu și-a exercitat rolul de mediator. A decis să nu o facă. Poate să arate României că putem depăși criza”

„Klaus Iohannis nu și-a exercitat până azi rolul de mediator. Au trecut multe zile în care nu a făcut-o. A decis să nu o facă. Poate arăta, în întâlnirea de mâine, că poate fi președintele pe care ni-l dorim toți și că putem depăși criza în termen de 2-3 zile”. Citește mai mult…

UPDATE 19.55. Rareș Bogdan, după demisiile miniștrilor USR-PLUS: Klaus Iohannis îl susține total pe Florin Cîțu. Pe noi ne interesează să guvernăm România

Rareș Bogdan anunță că Klaus Iohannis îl susține total pe Florin Cîțu și le transmite celor de la USR-PLUS că au avut o șansă de la Dumnezeu să conducă România. Citește mai mult…

UPDATE 19.45. Dacian Cioloș: Anunțul miniștrilor USR PLUS că demisionează este cel corect în situația în care PNL și PSD blochează moțiunea de cenzură

Anunțul miniștrilor USR PLUS că demisionează este cel corect în situația în care PNL și PSD blochează moțiunea de cenzură inițiată de USR PLUS, scrie și Dcian Cioloș pe pagina sa de Facebook. Miniștrii USR PLUS își vor depune marți dimineață demisiile și nu este o noapte a negocierilor, a declarat Dan Barna luni seara. Citește mai mult…

Miniștrii USR PLUS își vor depune marți dimineață demisiile și nu este o noapte a negocierilor, a mai spus Barna. România are o moțiune de cenzură depusă legal, a adăugat el. „Premierul Florin Cîțu și-a pierdut cinstea obrazului”, a spus el făcând referire la un roman al lui James Clavell. Liderul USR l-a acuzat din nou pe Cîțu că a bătut palma cu Marcel Ciolacu pentru ca PSD să boicoteze votarea moțiunii de cenzură.

Principalele declarații Dan Barna:

– Am promis că vom fi un partid altfel și suntem un partid altfel. Miniștrii noștri au arătat că pot fi și altfel

– Ghinea a finalizat PNRR, cel mai important proiect al României

– Drulă a finalizat două licitații de autostrăzi, Năsui a deblocat plățile

-Toate s-au înmtâmplat vineri, într-o singură zi, pentru că am crezut în democrație

-Dar văzând ce s-a întâmplat azi în Parlament, am decis că nu mai putem merge mai departe cu un premier care risipește resursele națiunii pentru interesul politic propriu

– Nu se mai poate așa. Florin Cîțu a dinamitat conștient această coaliție. El nu mai poate fi premier

– Miniștrii USR PLUS se retrag din guvernul Cîțu, ne prezentăm demisiile

Premierul Florin Cîțu a făcut luni seara, cu o jumătate de oră înainte de demisia în bloc a miniștrilor USR PLUS, apel la dialog cu partenerul de coaliție.

UPDATE 2. Principalele declarații ale lui Florin Cîțu:

Soluția este aceeași prezentată din primul moment: dialogul. Sunt dispus să continuăm dialogul, eu consider că doar o coaliție de dreapta poate conduce România azi. – Florin Cîțu.

Despre o eventuală decizie în bloc, Cîțu a spus că „Nu pot să comentez, decizia este unilaterală. (…) Nu suntem acolo, putem avea o coaliție de dreapta care să conducă România”.

Despre blocarea ședinței conducerii Parlamentului care urma să stabilească luni calendarul moțiunii, premierul spune că a fost o decizie în grupul PSD, și că nu știe care au fost argumentele.

„Am spus că este trist să vedem partenerii de coaliție alături de AUR, partid extremist. Acum văd că vor să fie alături de PSD. Eu cred că trebuie să oprim declarațiile și să ne așezăm la masa dialogului, nu fac bine aceste declarații” , a spus Cîțu.

Despre discuția cu Klaus Iohannis la Cotroceni, premierul a susținut că  a discutat despre situația la zi, iar concluzia este aceeași: singura soluție pentru România este o coaliție de dreapta, această coaliție de dreapta.

UPDATE 1. Miniștrii USR își vor depune demisiile în această seară, la ora 19:00, potrivit surselor politice apropiate discuțiilor citate de Antena 3.

Miniștrii USR încearcă să pună presiune pe premierul Florin Cîțu, pentru a-l forța să vină în fața Parlamentului. Mai mult decât atât, aceștia vor să îi determine și pe cei din PSD să refacă Plenul reunit pentru citirea moțiunii de cenzură. Dacă cei din USR nu și-ar depune demisiile, scandalul pe tema moținii ar continua.

Știrea inițială. Purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a anunţat luni că o decizie în ce priveşte demisia miniştrilor va fi luată în cursul zilei,  au precizat pentru Agerpres surse din cadrul formaţiunii.

„Depinde de fiecare dintre ei, bineînţeles. Va fi o discuţie în cursul zilei de astăzi. Cu siguranţă vom vedea ce se mai întâmplă în plan politic. Este o întâlnire la Cotroceni, vom vedea. Preşedintele Iohannis a anunţat că l-a chemat pe premierul Florin Cîţu la Cotroceni. Poate în al 13-lea ceas şi într-un moment de responsabilitate faţă de ţară, al celor doi oameni de stat, Florin Cîţu va face un pas în spate”, a precizat Moşteanu, care este şi liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis