Prima pagină » Actualitate » Conducerea Tribunalului Bihor sesizează Parchetul în legătură cu dispariția dosarului lui Victor Micula

Conducerea Tribunalului Bihor sesizează Parchetul în legătură cu dispariția dosarului lui Victor Micula

Conducerea Tribunalului Bihor sesizează Parchetul în legătură cu dispariția dosarului lui Victor Micula

Tribunalul Bihor a sesizat Parchetul Judecătoriei Oradea, după ce un volum esențial al dosarului lui Victor Micula  – fiul omului de afaceri Viorel Micula – a dispărut fără urmă.

Pe 23 iunie 2021, un grefier a sesizat lipsa volumului 3 din dosarul lui Victor Micula jr. şi a sesizat preşedintele completului de judecată, judecătoarea Veronica Ioniţă. Întrucât volumul lipsă nu a fost găsit, preşedintele completului de judecată a sesizat preşedintele Tribunalului Bihor la data de 6 august 2021, potrivit G4Media.ro.

La ședința de judecată din 27 august 2021, judecătoarea Veronica Ioniță a dispus înlocuirea volumului dispărut cu o copie oficială primită de la Parchet. Surse judiciare au atras atenţia că norocul a fost că Parchetul Tribunalului Bihor scanase volumul, deşi nu are obligaţia de a face copii după toate actele din dosare.

Cum volumul original nu a fost găsit nici până acum, conducerea Tribunalului a sesizat Parchetul Judecătoriei Oradea.

Ce acuzații îi aduc procurorii cu Micula Jr.

În decembrie anul trecut, Parchetul Tribunalului Bihor l-a trimis în judecată pe Victor Micula, fiul unuia dintre patronii de la European Drinks, Viorel Micula, și a solicitat arestarea în lipsă a acestuia. Ulterior, solicitarea de arestare in contumacie a fost respinsă.

Victor Micula este judecat pentru acces ilegal la un sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice și uzurpare de calități oficiale.

Alături de el, sunt judecaţi şi 4 poliţişti din Oradea. Victor Micula s-ar fi îmbrăcat în polițist și a participat la o percheziționare corporală, împreună cu polițiști reali. În plus, el ar fi avut acces ilegal la bazele de date ale MAI unde a căutat informații inclusiv despre cântăreața de muzică populară Vlăduța Lupău.

Ionuț Mureșan este reporter pe domeniul Justiție-Afaceri Interne din 2006 și a lucrat de atunci pentru publicațiile NewsIn, Gardianul, Puterea, Mediafax, Evenimentul zilei și Adevărul. În 2007 ... vezi toate articolele

Citește și