Un copil din Suceava, cu pareză după o injecție făcută de pediatru

Un copil din Suceava, cu pareză după o injecție făcută de pediatru
Publicat: 08/09/2021, 18:28
Actualizat: 08/09/2021, 18:30

Un copil din Suceava trece prin niște clipe de coșmar, iar asta se întâmplă de mai bine de doi ani. Micuțul a suferit o pareză la piciorul drept, imediat după ce i s-a făcut o injecție intramusculară.

Băiatul este din Gura Humorului și de mai bine de doi ani se chinuie să se facă bine. Internări, speranțe, deziluzii, recuperare și iar recuperare, cam așa decurge viața familiei de atunci, informează Monitorul de Suceava.

La data de 27 iulie 2019, Sasha Mihai B., a fost dus de părinții lui la cabinetul medicului primar pediatru, Rodica Maria Onică, întrucât răcise foarte tare. Băiețelul vomita și nu reținea medicația, astfel că febra de peste 39 de grade persista. Atunci, medicul i-a administrat o injecție cu metoclopramid, care este un antivomitiv.

Când i-a fost făcută injecția, copilul (1 ani și 3 luni – la acea vreme) a fost ținut mamă la piept și a plâns foarte tare. După aproximativ o oră, părinții au observat că băiatul nu mai mișcă piciorul drept.

”Piciorul era mort, nu avea nici un reflex la el, a fost îngrozitor”, a povestit tatăl începutul coșmarului.

Documentele medicale au adeverit presupunerile părinților: monopareză membru inferior drept, post injecțională.

Până la episodul de la medicul pediatru, copilul a avut o evoluție perfect normală

Primul raport de expertiză medico-legală din cadrul dosarului penal a fost efectuat la Serviciul de Medicină Legală Suceava și semnat de medicul primar legist șef Lăcrămioara Bălan.

Potrivit documentului, timpul de îngrijiri medicale pentru băiat au fost estimate la 55-60 de zile îngrijiri medicale. Copilul a fost încadrat în gradul de handicap cu deficiență funcțională medie, corespunzând gradului III de invaliditate. Chiar și astăzi, când cel mic are aproape 4 ani, acesta a rămas încadrat cu grad de handicap, cu deficiență funcțională medie.

Totuși, părinții nu au fost mulțumiți de constatările medico-legale de la Suceava și au solicitat anchetatorilor dispunerea unui nou raport de expertiză medico-legală, la Institutul de Medicină Legală Iași. Aceștia au arătat că, pe lângă numărul mic de zile de îngrijiri, medicul sucevean a evitat să se pronunțe asupra legăturii de cauzalitate dintre injecție și ce a urmat, deși existau deja documente medicale destul de clare în acest sens.

La Iași, părinții au primit răspunsuri concrete și mult mai realiste

”Între aplicarea injecției din 27 iulie 2019 și deficiența funcțională ușoară pe care o prezintă minorul există legătură de cauzalitate. Conform studiilor existente în literatura de specialitate, în cazul injecțiilor intramusculare efectuate în cadranul supero-extern la nivelul mușchiului gluteal, în special la copil (din cauza poziției, a cantității reduse de țesut suport, poate a unei mișcări etc.), există posibilitatea de traumatizare a nervului sciatic”, se arată în concluziile raportului.

De asemenea, medicii ieșeni au infirmat posibilitatea ca vitaminele administrate băiatului timp de 3 luni să aibă legătură de cauzalitate cu pareza.

Echipa de medici specialiști de la Iași au mai concluzionat că tratamentul administrat de medicul pediatru a fost în acord cu simptomatologia. Însă nu s-au putut pronunța cu privire la acul folosit în timpul injecției, în condițiile în care mama acuză pediatrul că a folosit un ac pentru adulți.

Șansele ca băiatul să se recupereze în totalitate sunt destul de mici

Potrivit unui medic neurolog pediatru, șansele ca băiatul să se recupereze în totalitate sunt destul de mici.

Poate folosi piciorul drept, însă nu normal, se joacă, aleargă, dar cel mai adesea târâie membrul, aducându-l în poziția normală din lateral.

„În acești doi ani am trecut prin încercări groaznice. Copilul a trecut și trece prin coșmaruri nocturne, face adesea cârcei pentru că forțează mult piciorul. Marea problemă este că băiatul crește și pare că are asimetrie la cele două picioare, din cauză că unul e normal și altul e bolnav. Considerăm că doamna doctor pediatru a acționat neglijent, a făcut acea injecție fără a-și lua toate măsurile, copilul era foarte agitat când i-a făcut injecția. Am văzut că mai sugerează și că mama nu a ținut bine copilul. Sperăm ca ancheta să fie una corectă și dosarul să ajungă cât mai repede în instanță”, spune Andrei B., tatăl copilului.

Acesta spune că a cheltuit sume foarte mari până acum pentru recuperarea copilului și o face și acum. Un terapeut lucrează zilnic 2-3 ore cu băiatul lui.

Medicul pediatru a admis că în momentul înțepăturii este probabil ca pacientul să fi făcut o mișcare a fundului, care ar fi putut devia puțin acul, spre interior, spre capătul ramurii laterale a nervului sciatic.

Pediatrul a spus că nu consideră că a greșit cu nimic

Totuși, în declarația dată la poliție, pediatrul a spus că din punct de vedere profesional nu consideră că a greșit cu nimic, având conștiința împăcată în acest sens.

În plus, femeie spune că este profund afectată de situație. O perioadă a încercat să ajute familia, mergând chiar împreună cu părinții la un medic neurolog, după care părinții nu au mai ținut legătura cu ea, făcând ulterior plângerile penale.

Mama copilului a declarat că după plecarea din cabinet copilul a dormit mai mult decât de obicei și când s-a trezit avea o stare de slăbiciune nefirească.

”În jurul orei 18.00 (n.r. – ziua de 27 iulie 2019) am vrut să-l îmbrac cu o pereche de pantaloni și am constatat că nu se putea ține pe picioare, căzând pe partea dreaptă. Am pus totul pe seama răcelii, pe faptul că nu a fost alimentat ca de obicei, însă în ziua următoare soțul meu a observat că fiul nostru nu are nici o reacție la piciorul drept, în sensul că îl atingea în talpă și nu mișca piciorul, nici degețele.

Am încercat să-l punem în funduleț, dar cădea pe o parte. În continuare am încercat să-l determinăm să meargă pe picioare, însă copilul nici nu putea să stea și cădea pe partea dreaptă cu totul”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...