19:47
Nicu Hagiu era patronul benzinăriilor Hanifa. Tânărul de 31 de ani a murit într-un accident, care a avut loc în noaptea de joi spre vineri, la ieșirea din orașul Odobești, către comuna vrânceană Jariștea.
Nicu Hagiu, patronul lanțului de benzinării Hanifa din Vrancea, a murit în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier cumplit.
Tânărul a pierdut controlul volanului și s-a izbit puternic de un copac, aflat pe marginea drumului, care face legătura între Odobești și Jariștea.
Impactul a fost nimicitor și șoferul a murit pe loc.
Nicu Hagiu avea doar 31 de ani și preluase afacerea de la tatăl său, care a murit în 2020 răpus de coronavirus. Mitică Hagiu avea 58 de ani.