ONU organizează o conferință a donatorilor pentru Afganistan. Criza umanitară din această țară, tot mai gravă

ONU organizează o conferință a donatorilor pentru Afganistan. Criza umanitară din această țară, tot mai gravă
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 13/09/2021, 09:14

Organizația Națiunilor Unite (ONU) organizează luni, la Geneva, o conferință a donatorilor pentru Afganistan, la mai puțin de o lună după ce talibanii au preluat puterea în această țară.

Conferința este organizată în contextul în care Afganistanul se confruntă cu o criză umanitară tot mai gravă, informează Agerpres.

Potrivit ONU, Afganistanul ar avea nevoie de aproximativ 606 milioane de dolari până la finalul anului.

În timp ce multe ţări sunt dispuse să acorde ajutor umanitar, multe sunt preocupate de modul în care vor fi cheltuiţi banii, având în vedere că talibanii se află acum la putere. Aceste țări consideră că ar trebui impuse condiţii pentru acordarea donaţiilor.

Aproximativ 40 de miniştri urmează să participe la conferinţa organizată de Naţiunile Unite. Secretarul general al ONU Antonio Guterres este aşteptat la Geneva, în timp ce alţi responsabili vor participa probabil online.

Criză umanitară în Afganistan

Afganistanul se confruntă cu o criză de proporții. ONU anunță că serviciile de bază din această țară sunt aproape de colaps, iar ajutorul umanitar ar putea să mențină, cel puțin pentru moment, serviciile medicale, alimentarea cu apă și salubrizarea.

Totodată, finanțarea care ar urma să fie obținută în urma conferinței ar putea fi folosită pentru programe de susținere a femeilor și copiilor, programe de educație, dar și construirea unor adăposturi de urgență pentru cele 3,5 milioane de persoane strămutate.

Banii sunt necesari şi pentru ajutor alimentar, indică ONU, potrivit căreia 93% din familiile din Afganistan nu au suficientă hrană.

Comisarul ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a avertizat că o „recrudescenţă a luptelor, încălcarea drepturilor omului sau prăbuşirea economiei şi a serviciilor sociale de bază” i-ar putea determina pe şi mai mulţi afgani să fugă din ţară.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar