A fost declarat focar de coronavirus la Secţia de Arestaţi Preventiv din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Craiova, unde 20 de deținuți au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.
Aceştia au fost testaţi după ce unul dintre ei a avut simptome, iar surse din cadrul penitenciarului au declarat, pentru Mediafax, că cei mai mulţi dintre deţinuţi erau vaccinaţi, unii dintre ei cu schema completă.
Toţi au fost transportați la Spitalul Penitenciar Jilava, pentru supraveghere medicală.