O bătrână de 79 de ani, internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, a sunat la 112 pentru a fi dusă la toaletă. Pacienta, care nu se putea deplasa din cauza unei fracturi grave la picior, a apelat numărul de urgenţă după ce personalul medical a ignorat-o minute în şir.
Femeia a ajuns la spital cu o fractură gravă de femur și aştepta rezultatul testului COVID într-un salon de pe o secţie tampon, pentru a se putea interna. Cu piciorul rănit, aceasta nu se putea deplasa fără ajutor, lucru care o împiedica să meargă la baie. Singura soluție pe care a găsit-o a fost să apeleze numărul de urgență 1112 și să ceară ajutor.
„Femeia a apelat serviciul 112 şi a precizat că ar avea piciorul luxat şi nu se ocupa nimeni de ea. A spus că era internată singură într-un salon, nu se poate deplasa şi dorea să meargă la toaletă, iar nimeni nu o băga în seamă”, a spus un dispecer din cadrul serviciului de urgenţă, citat de Monitorul de Botoșani.
Ulterior, cadrele medicale de pe secţie au fost apelate de cei de la 112, iar femeia a primit ajutor de la personalul specializat.
Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al SJU „Mavromati”, a recunoscut existenţa acestui apel 112 Reprezentantul unităţii medicale a prezentat, cronologic, traseul pacientei care „reclama lipsa asistenţei medicale şi a îngrijirilor specifice de la sosirea în spital”.
Potrivit publicaţiei locale citate, cadrele medicale s-ar fi plâns că pacienţii pot deveni foarte nerăbdători în aşteptarea rezultatului testului COVID. În plus, întrucât secţia respectivă este una destinată suspecţilor de COVID-19, femeia era singură în salon, iar numărul asistenţilor şi infirmierilor era unul redus.
Situația nefericită a fost discutată cu toţi şefii de secţii şi şeful Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, în timpul unei conferinţe organizate la Prefectură.
Vă rog şi eu insistent, ne-a transmis şi domnul ministru al Sănătăţii, în cadrul unei videoconferinţe. Verificaţi tot timpul prezenţa pacienţilor în saloane. La suspecţi, la confirmaţi, verificaţi starea lor şi tot timpul trebuie să se ştie numărul de paturi libere şi paturi ocupate. Apar tot mai des situaţii în care pacienţii sau familiile lor se plâng de timpii mari de aşteptare până să fie internaţi”, i-a îndemnat directorul DSP Botoşani.
Totodată, reprezentanții DSP au precizat că au demarat o anchetă.