Elevii și studenții mai au doar câteva zile să depună actele pentru pensiile de urmaș, altfel rămân fără bani. Care sunt termenele-limită

Elevii și studenții mai au doar câteva zile să depună actele pentru pensiile de urmaș, altfel rămân fără bani. Care sunt termenele-limită
Publicat: 20/09/2021, 13:25

Casa Națională de Pensii Publice anunță elevii și studenții urmași că, dacă vor să beneficieze de drepturile de pensie, trebuie să depună cât mai repede actele necesare la dosar.

Elevii urmaşi care au împlinit vârsta de 16 ani au obligația să prezinte, până la data de 25 septembrie 2021, adeverința din care să rezulte că, în anul școlar în curs, urmează o formă de învățământ organizată potrivit legii.

Reguli pentru studenți

„În cazul nedepunerii adeverinței, pensia de urmaș aferentă lunii octombrie 2021 se reține de la plată”, a transmis CNPP.

Și studenții urmași, în vârstă de până la 26 de ani, au obligația, după caz:

  • să depună la sediul caselor teritoriale de pensii, până la data de 25 septembrie 2021, o declarație pe propria răspundere privind continuarea studiilo;
  • să prezinte caselor teritoriale de pensii – până la data de 25 octombrie 2021 – adeverința în original sau copie/electronic din care să rezulte că, în anul universitar în curs, urmează o formă de învățământ superior, organizată potrivit legii;
  • să depună adeverința în original la sediul casei teritoriale de pensii – până la data de 25 decembrie 2021.

Potrivit CNPP, în cazul nerespectării condițiilor menționate, drepturile de pensie de urmaș ale studenților se rețin la plată după cum urmează:

  • drepturile aferente lunii octombrie, dacă beneficiarii pensiei de urmaș nu au depus declarația pe propria răspundere la sediul casei teritoriale de pensii, până la data de 25 septembrie 2021;
  • drepturile aferente lunii noiembrie, dacă adeverința prin care se face dovada continuării studiilor nu a fost depusă/transmisă electronic la casa de pensii până la data de 25 octombrie a anului în curs.

„Plata pensiei de urmaș se suspendă începând cu luna ianuarie 2022, dacă studenții urmași care au transmis adeverința în copie sau în format electronic nu au depus și originalul adeverinței până la data de 25 decembrie 2021”, a transmis CNPP.

Cât e pensia medie de urmaș

În formularul pe care trebuie să îl transmită, beneficiarii sunt înștiințați că falsul în declaraţii –  conform prevederilor art. 326 Cod Penal, „declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane sau unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia făcută serveşte la producerea acelei consecinţe – se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Conform celor mai recente statistici ale CNPP, pentru august 2021, numărul beneficiarilor pensiilor de urmaș era de peste 466.000, iar pensia medie era de 833 de lei.

De menționat că pensia de urmaş se cuvine atât copiilor, cât şi sotului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Unde și când va fi înmormântat Gabriel Cotabiță
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Civilizațiile extraterestre inteligente și-ar putea transforma stelele în „nave spațiale naturale”, sugerează un cercetător