Antrenorul Darren Cahill a răspus mesajului prin care Simona Halep a anunţat, miercuri, încetarea colaborării.
Darren Cahill a avut o reacţie superbă, comentând pe pagina de Facebook a fostei sale eleve. Darren Cahill este antrenorul care a ajutat-o pe Halep să câștige primul ei titlu de Mare Șlem, cel de la Roland Garros 2018.
„Eu îţi mulţumesc, Simona, pentru că mi-ai permis să fiu alături de tine în această călătorie incredibilă. Ţin minte această fotografie, de parcă totul s-a petrecut, ieri. Şi e doar una dintre amintirile grozave pe care le avem împreună. O jucătoare excelentă, dar, mult mai important, un om de treabă şi o adevărată prietenă. Îţi doresc numai bine, Simo“, a scris Cahill.
Tenismena Simona Halep (29 de ani, 14 WTA), a anunțat miercuri pe pagina sa de Facebook că a decis să se despartă de antrenorul australian Darren Cahill după o colaborare de șase ani.
„După șase ani minunați în care am lucrat împreună, Darren Cahill și cu mine am decis că e timpul să încheiem relația noastră profesională. Îți mulțumesc, D, pentru tot, pentru că m-ai făcut o jucătoare mai bună și o persoană mai bună”, scrie Simona în tweet-ul citat.
Simona a obținut cele mai importante performanțe ale ei alături de antrenorul australian. A câștigat primul ei titlu de Grand Slam cu Darren Cahill alături, iar australianul a contribuit și la al doilea, deși oficial cei doi luaseră atunci o pauză.
Simona și Darren au format unul dintre cele mai lungi și de succes parteneriate din tenisul feminin contemporan, un parteneriat început încă din 2015 – o raritate într-un sport în care astfel de colaborări sunt, de regulă, mult mai scurte.
Simona Halep și Darren Cahill au început să lucreze împreună în primăvara anului 2015, dar australianul a devenit antrenorul cu normă întreagă al constănțencei în 2016. A urmat o colaborare permanentă și fructuoasă, Simona triumfând la Roland Garros 2018 datorită antrenorului australian, după cum informează ProSport.
În anul 2019, atunci când Simona a cucerit turneul de la Wimbledon, cei doi s-au despărțit temporar, australianul dorind să petreacă mai mult timp alături de familie. Halep și Cahill s-au reunit în sezonul 2020.
După ce și-a încheiat cariera de jucător, Darren Cahill a devenit un antrenor de tenis de succes și l-a ajutat pe Lleyton Hewitt să devină cel mai tânăr jucător de tenis clasat vreodată pe locul 1 mondial. După Hewitt, Cahill l-a antrenat pe Andre Agassi, care a devenit, cu ajutorul lui Cahill, cel mai în vârstă jucător de tenis care s-a clasat pe locul 1 mondial în mai 2003.