Prima pagină » Știri » Elon Musk și cântăreața Grimes s-au despărțit. Cei doi erau împreună de trei ani 

Elon Musk și cântăreața Grimes s-au despărțit. Cei doi erau împreună de trei ani 

Elon Musk și cântăreața Grimes s-au despărțit. Cei doi erau împreună de trei ani 

Elon Musk și Grimes ( Claire Elise Boucher) se despart după trei ani împreună. Cei doi au un copil, și vor împărți custodia.

Miliardarul a confirmat că el și cântăreața de pop electronic sunt ”semi-separați”, dar plănuiesc să împartă custodia fiului lor de 1 an, X Æ A-Xii.

Musk are alți șase copii din relații anterioare, și a mai fost căsătorit de trei ori: o dată cu autoarea Justin Wilson, și de două ori cu actrița Talulah Riley.

Fiul cuplului a primit un nume neobișnuit, și a fost pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Numele oficial este X Æ A-Xii, dar părinții îi spun simplu ”X”. Cântăreața de 33 de ani a spus că fiul ei nu îi spune niciodată ”mama”, și că a făcut-o să-și descopere creativitatea.

„Suntem semi-separați, dar încă ne iubim, ne vedem frecvent și suntem în relații foarte bune”, a declarat Musk, relatează The Daily Mail.

„Este vorba mai ales de faptul că munca mea la SpaceX și Tesla mă obligă să fiu în principal în Texas sau să călătoresc peste hotare, iar munca ei este în principal în Los Angeles” a mai spus Elon Musk.

„Ea stă cu mine acum, iar Baby X se află în camera alăturată”.

Cuplul a început să se întâlnească în 2018 și fiul lor a venit pe lume anul următor. Cel mai recent au fost văzuți împreună la Met Gala, la începutul acestei luni.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și