Administrația Prezidențială confirmă participarea președintelui Klaus Iohannis la Congresul PNL

Administrația Prezidențială confirmă participarea președintelui Klaus Iohannis la Congresul PNL
Președintele României, Klaus Iohannis / Foto: Mediafax Foto
Publicat: 24/09/2021, 22:31
Actualizat: 24/09/2021, 22:44

Administrația Prezidențială a confirmat participarea lui Klaus Iohannis la Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie, care are loc la Romexpo. Președintele anunțase acest lucru încă de la New York, unde a participat la Adunarea Generală a ONU.

Astfel, conform programului oficial, sâmbătă, de la ora 11.00, şeful statului va lua parte la Congresul PNL organizat la Romexpo.

De altfel, liberalii anunțaseră anterior că şeful statului va lua cuvântul în partea de început a evenimentului, la care sunt aşteptate 5.000 de persoane.

Klaus Iohannis va participa la Congresul PNL, în cadrul căruia liberalii își aleg președintele. Care este mesajul pentru Florin Cîțu

Șeful statului a anunțat marți, 21 septembrie, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, că va lua parte la lucrările Congesului PNL, ce va avea loc la Romexpo, cu prezența fizică a 5.000 de delegați, după cum preciza săptămâna trecută premierul Florin Cîțu.

Cu privire la criza guvernamentală, Klaus Iohannis a arătat, că aceasta se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS. Klaus Iohannis a afirmat că nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.

„Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus Klaus Iohannis.


CITEȘTE ȘI:


Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața