Premierul Florin Cîțu a repostat pe o rețea de socializare imaginea sa în chip de Superman, cu câteva minute de câștigarea alegerilor din PNL.
Celebrul GIF cu premierul Florin Cîțu îmbrăcat în costumul lui Superman a fost postat pe Instagram:
Nu e prima dată când postează această imagine, pe rețelele de socializare, iar contracandidatul său de sâmbătă, Ludovic Orban s-a arătat, atunci, „stupefiat” de imaginile cu Florin Cîțu in ipostaza de „Superman”. „Ăsta nu e un mod rațional de a face politică”, declara fostul lider PNL.
Florin Cîțu a câștigat alegerile din PNL și va fi noul președinte al partidului, după ce a obținuț cu aproape 1.000 de voturi mai mult decât contracandidatul său, Ludovic Orban.
Premierul Florin Cîțu a fost votat de 2.878 de delegați PNL, în timp ce Ludovic Orban a primit voturile a 1.898 de membri ai partidului prezenți la congres.
Rezultatele au fost anunțate de Theodor Stolojan, care a spus că Florin Cîțu a câștigat alegerile cu 60,2% din totalul voturilor exprimate de delegați, în timp ce Ludovic Orban a fost votat de 39,8%.