O fetiţă de 13 ani a fost găsită moartă, duminică, într-o râpă adâncă dintr-o pădure aflată pe raza comunei Telciu, după ce cu o seară înainte familia a anunţat Poliţia despre dispariţia ei.
Poliţiştii au căutat-o toată noaptea, însă nu au găsit-o. Abia a doua zi, dimineaţa, trupul acesteia a fost descoperit într-o râpă, de un vecin. Fetiţa căzuse de la 35 de metri înălţime.
„Râpa e de la casă peste vale. Ce o căutat acolo noi nu ştim”, spune un localnic. „Era o fetiță veselă, respectuoasă…atât am auzit, că s-ar fi dus după ciuperci„, mărturisește o localnică pentru Observator TV.
Copiii care sunt crescuţi în mediul ăsta rural, la câmp, ăştia sunt învăţaţi a umbla şi după hribi şi după ciuperci şi după animale. A mere prin pădure, faptul e cum ai mere pe drum, spune un alt localnic.
Tatăl fetiţei lucrează în Austria. Acesta a venit de urgenţă în ţară pentru înmormântarea fiicei.
„Poliţistii serviciului de investigaţie criminale au deschis un dosar penal pentru uciderere din culpă şi efectuaza cercetări. Totodată în cauză a fost dispusă necrocpsia care va stabili cauza care a dus la decesul acesteia”, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt I.P.J. Bistrița-Năsăud.
Foto:Capturi video Observator TV