Cazarea în căminele Universității din București s-a scumpit. Cât ajunge să plătească lunar un student

Cazarea în căminele Universității din București s-a scumpit. Cât ajunge să plătească lunar un student
Sursa foto: unibuc.ro
Publicat: 05/10/2021, 11:54

Tarifele de cazare în căminele de la Universitatea dim București (UB) au crescut sensibil, chiar și cu până la 15%. Pe e o parte, este vorba de inflație, dar și de reducerea numărului de locuri disponibile, în contextul măsurilor de gestionare a răspândirii COVID-19.

Un student admis pe un loc bugetat și care avea drept de cazare într-un cămin al UB plătea în jur de 140 de lei pe lună, cu toate utilitățile incluse. În acest an, un student pe loc bugetat ajunge să plătească acum 160 de lei pe lună, deci peste cu aproximativ 15% mai mult și peste nivelul inflaţiei anuale actuale, care a ajuns la 5,3%.

Unde sunt cele mai mari tarife

„E vizibilă tendinţa asta de majorare a preţurilor, a taxelor, iar Universitatea nu e mai prejos din punctul ăsta de vedere. Din câte ştiu, acum vreun an s-a încercat şi majorarea taxei anuale pentru facultate”, spune Diana Negoiţă (22 de ani), studentă la Universitatea din Bucureşti, relatează Antena 3.

Potrivit surse citate, cele mai ieftine cămine, pentru studenții bugetați, sunt Măgurele G2 și G4, cu tarife de 130 de lei pe lună, în timp ce studenții de la taxă plătesc 250 de lei pe lună.

Căminele Grozăvești A1 și Gaudeamus au tarife începând de la 180 de lei pe lună pentru un student bugetat și 300 de lei pentru cei de la taxă.

Tarifele sunt, chiar și majorate, rezonabile comparativ cu chiria pentru o garsoniere din aceeași zonă, care este de aproximativ 1.500 de lei pe lună.

„Având în vedere majorările la utilităţi şi produse în general, pot înţelege o oarecare mărire a preţurilor în ceea ce priveşte chiria în cămine, însă tot în aceeaşi formulă, nu pot pricepe micşorarea numărului locurilor în măsura în care un număr mai mare de studenţi ar putea amortiza mai bine, cred eu, aceste majorări”, spune Vlad Cioricaru (22 de ani), venit din Buzău.

Cum sunt cazați studenții

Studenții celor 19 facultăți ale UB au început cursurile anului universitar 2020-2021, în 1 octombrie 2021, cu prezență fizică, hibrid sau online, în funcție de decizia conducerii acestora. Anul acesta sunt aproximativ 13.000 de noi studenți, cei mai mulți – aproximativ 7.900 – fiind înmatriculați la una dintre cele 97 de specializări de licență

La cele 215 programe masterale s-au înscris peste 4.600 de absolvenți de licență, care au optat pentru continuarea pregătirii academice la UB. Iar aproximativ 355 de absolvenți ai programelor masterale au ales să studieze la una dintre cele 22 de școli doctorale ale Universității din București. Astfel, comunitatea academică a UB numără astăzi peste 34.000 de studenți.

Potrivit reprezentanților UB, studenții care beneficiază de loc de cazare într-unul dintre căminele Universității din București vor fi cazați separat, pe camere și etaje, în funcție de situația individuală a vaccinării împotriva COVID-19.

Instituția a anunțat că vine în sprijinul studenților care nu au ocupat un loc în căminele proprii și se vor caza pe cont propriu, prin oferirea unei subvenții individuale de cazare, dacă îndeplinesc o serie de condiții. Valoarea subvenției individuale de sprijin pentru cazare, pentru anul universitar 2021-2022, este de aproximativ 1.400 lei.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...